Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:35 19 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii locali din Constanța într-o singură zi. Ce nereguli au fost constatate și sancționate

ro

18 Jul, 2018 11:53 331 Marime text
272 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 56490 de lei au fost aplicate în cursul zilei de ieri, de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa.
 
Potrivit Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa, în data de 17 iulie a.c,  au fost efectuate controale în municipiul Constanta și Stațiunea Mamaia pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la: menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, circulației pe drumurile publice, protectia mediului, depistarea persoanelor care apelează la mila publicului, depistarea persoanelor care nu -și îndeplinesc obligațiile legale privind deținerea unui animal de companie, activitățile de comerț ilicit desfășurate pe plaja, urmărirea legalității lucrărilor de construcții, modului in care se intervine in domeniul public, desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piața de către operatorii economici, etc.

La nivelul Directiei Generale Poliția Locală Constanța au fost înregistrate 88 abateri constatate pentru opriri/staționări neregulamentare efectuate pe arterele și străzile  principale din oraș.

Scopul acestor activități de verificare si control a fost cel al fluidizării traficului rutier în municipiul Constanța.

Vizate au fost și persoanele care circulă cu mijlocul de transport public în comun și care nu dețin titlu de călătorie valabil.

În acest domeniu au fost sancționați contravențional 96 de călători.

Lucrătorii cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice din cadrul serviciilor operative ale Direcției Generale Poliția Locală au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la siguranța publică, menținerea unei permanente stări de curățenie, protecția mediului precum și pentru respectarea normelor legale în vigoare privind obligațiile deținătorilor animalelor de companie, circulația pe drumurile publice a  vehiculelor cu tracțiune animală și a altor norme juridice care intră în sfera de competență a instituției și au aplicat în acest domeniu 60 de amenzi contravenționale.

Nici abaterile din domeniul disciplinei in construcții, protecției mediului și activității comerciale nu au lipsit și dam cu titlu de exemplu câteva fapte depistate: executarea de construcții fără a detine actul final de autoritate al administrației publice pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor corespunzător măsurilor prevăzute de lege, acte de comerț ilicit pe plaja, dar și in zona adiacentă pietelor agroalimentare constănțene, desfășurarea de activități comerciale fără a deține autorizație/ program de funcționare, încălcarea normelor privind menținerea curățeniei in municipiul Constanta și protejarea mediului inconjurator.

În ceea ce privește desfașurarea comerțului ilicit au fost sanctionate contravențional 25 de persoane, care comercializau ambulant pe plajă sau în zonele adiacente piețelor agroalimentare constănțene.
 

”Pe aceasta cale, aducem in atenția opiniei publice totodata ca nerespectarea normelor legale care intra in sfera de competentă a poliției locale, poate atrage răspunderea contravenționala a persoanei fizice sau juridice.
Numai împreuna putem asigura un climat de siguranța și disciplina in municipiul Constanta!”- au mai transmis reprezentanții Direcţiei Generale Poliţia Locală Constanţa.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii