Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:57 11 02 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O firmă din București contestă la Tribunal amenda de 4.000 lei pentru lipsa autorizației de tramă stradală în Constanța

ro

11 Feb, 2026 15:23 166 Marime text
foto: Pixabay

Firma Corsaru Roșu Impex 93 SRL atacă prin apel decizia Judecătoriei Constanța de a respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de societatea menționată mai sus în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanța, într-un proces ce are ca obiect „anulare proces verbal de contravenţie DGPL 36265”.
 
Dosarul cu nr. 24705/212/2025 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța pe data de 10 februarie 2026, se află pe secția de contencios administrativ și fiscal.
 
Magistrații nu au stabilit un termen la dosar.

Portalul Instanțelor de Judecată
 

Instanța pe fond, Judecătoria Constanța, a respins ca neîntemeiată pe data de 19 decembrie 2025, plângerea contravențională formulată de societatea Corsaru Roșu Impex 93 SRL în contradictoriu cu Primarul Municipiului Constanța.
 

„Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria DGPL nr. 86265/10.06.2025. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 19.12.2025.
Document: Hotarâre  14872/2025  19.12.2025”.

 
Potrivit rejust.ro, firma Corsaru Roșu Impex 93 SRL a contestat în instanță procesul-verbal de contravenție emis de Poliția Locală Constanța, prin care a fost sancționată cu două amenzi în cuantum total de 4.000 lei pentru circulația unui ansamblu auto de 38 de tone pe un bulevard din municipiu fără autorizație de utilizare a tramei stradale și fără aviz de traseu, conform HCL 412/2024.
 

Reclamanta a invocat nulitatea procesului-verbal pe motiv că a fost întocmit în lipsa semnăturii contravenientului și a unui martor, a susținut că nu are calitatea de subiect activ al contravenției și că sancțiunea este disproporționată, solicitând anularea amenzii sau înlocuirea acesteia cu avertisment.
 
Primăria Constanța a cerut respingerea plângerii, arătând că actul a fost întocmit legal, beneficiază de prezumția de veridicitate, iar vehiculul nu avea achitată taxa de tramă stradală și nu deținea autorizațiile necesare.
 
Instanța a constatat că plângerea a fost depusă în termen, dar a apreciat că procesul-verbal îndeplinește condițiile de legalitate, că lipsa martorului nu atrage nulitatea în absența unei vătămări dovedite și că sancțiunile au fost corect individualizate. În consecință, plângerea contravențională a fost respinsă ca neîntemeiată.
 
Despre Corsaru Roșu Impex 93 SRL
 
Societatea Corsaru Roșu Impex 93 SRL a fost fondată în anul 1994, are sediul în București, strada Izvorul Oltului nr. 1, Sector 4 și se ocupă de „Fabricarea betonului”.

 
Conform termene.ro, asociați sunt Roșu Ion (80%) și Roșu Constantin (20%), iar administrator este cel dintâi.
 
Roșu Constantin mai este asociat și administrator la Corsarul Roșu Properties SRL și asociat la Corsaru Roșu Agregate și Cariere SRL și Mondoplast Industries SRL.
 
Roșu Ion mai este asociat și administrator la Corsaru Roșu Betoane SRL, Corsaru Roșu Service SRL, Corsaru Roșu Agregate și Cariere SRL, Corsaru Roșu Turism SRL, Corsarul Roșu Air SRL, asociat unic și administrator la Estagre SRL și asociat la Corsaru Roșu Transporturi și Logistică SRL și Mondoplast Industries SRL.
 
În anul 2024, firma Corsaru Roșu Impex 93 SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 22.776.254 lei, cu un profit de 726.976 lei, la 51 de angajați, având datorii în valoare de 4.423.530 lei.
 
Potrivit licitatiapublica.ro, societatea a câștigat 67 de contracte prin cumpărare directă.
 
Pentru documentarea acestui material s-au folosit informații de pe portaljust.ro, rejust.ro, termene.ro și licitatiapublica.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Citește și:
Decizie definitivă: Ministerul Apărării obține reducerea despăgubirilor pentru un teren de lângă Baza Mihail Kogălniceanu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii