Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:51 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Posesor al unui mandat european de arestare Oficial despre reţinerea lui Răzvan Tatu, prezentat Curţii de Apel Constanţa

ro

09 Jul, 2014 13:15 1902 Marime text
Având în vedere semnalarea emisă de autoritățile judiciare italiene, procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au solicitat Curții de Apel Constanța, în data de 8 iulie, luarea măsurii arestării preventive provizorie faţă de persoana solicitată Tatu Răzvan, pentru punerea în executare a unui mandat european de arestare, emis de Tribunalul din Monza Italia, în vederea executării unei pedepse de 6 luni cu arest la domiciliu, în localitatea Sarono, regiunea Milano, Italia.

Din actele transmise de autoritățile judiciare italiene rezultă că persoana solicitată Tatu Răzvan a fost condamnată pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt calificat, întrucât în data de 8 aprilie, în timpul nopţii, împreună cu o altă persoană neidentificată, a încercat să sustragă bunuri dintr-un autoturism parcat pe o stradă publică din Sarono, Italia. Cauza penală a fost înaintată Curţii de Apel Constanţa, spre competentă soluţionare. Menţionăm că această activitate reprezintă o etapă procesuală prevăzută de Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, situaţie care nu poate înfrânge în niciun mod prezumţia de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii