Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medalia de onoare a Forțelor Speciale SUA acordată șefului Statului Major al Apărării

ro

14 Dec, 2018 17:39 908 Marime text
În cadrul unei ceremonii militare organizată la sediul Ministerului Apărării Naționale, în prezența Asistentului Adjunct al Secretarului Apărării pentru Operații Speciale și Combaterea Terorismului al SUA, Andrew Knaggs, generalul Nicolae Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Apărării (SMAp), și generalul-maior Marian Sima, șeful Direcției Informații Militare, au primit „Medalia de Onoare a Forțelor pentru Operații Speciale ale Statelor Unite ale Americii”, conferită de comandantul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale al SUA (US SOCOM), generalul Raymond Thomas.

Șeful SMAp a mulțumit partenerului american pentru sprijinul acordat în procesul de transformare a forțelor pentru operații speciale române - atât comandantului US SOCOM, cât și specialiștilor care au consiliat și asistat pe parcursul procesulului de transformare.

În cuvântul său, generalul Ciucă i-a rugat pe oficialii americani prezenți la eveniment să transmită mulțumirile sale generalului Thomas pentru tot sprijinul acordat. „Medalia reprezintă efortul tuturor celor care au contribuit la acest proces, în special al operatorilor structurilor de forțe pentru operații speciale, care nu sunt foarte des amintiți în cuvântările noastre, cărora doresc să le mulțumesc, și pe această cale, pentru profesionalismul și dedicarea de care dau, zilnic, dovadă în îndeplinirea misiunilor”, a spus generalul Ciucă.

De asemenea, asistentul adjunct al Secretarului Apărării pentru Operații Speciale și Combaterea Terorismului al SUA, Andrew Knaggs, a declarat: „A fost o mare onoare să particip alături de aliaţii noştri români la evenimentul de recunoaştere a sprijinului pe care Generalul Ciucă şi Generalul-maior Sima l-au acordat transformării forțelor României pentru operații speciale.”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii