Managerul Spitalului Județean Constanța, la discuții cu premierul Viorica Dăncilă. Ce subiecte vor fi analizate
Managerul Spitalului Județean Constanța, la discuții cu premierul Viorica Dăncilă. Ce subiecte vor fi analizate
2135
Marime text
Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni, luni, la ora 13.00, la Palatul Victoria, cu manageri de spitale, pentru a discuta despre salariile din sistemul de sănătate.Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța la discuții participă și managerul instituției sanitare, dr. Cătălin Grasa.
Reamintim că, premierul Dăncilă le-a cerut miniştrilor Sănătăţii, Muncii şi Finanţelor Publice, la începutul şedinţei de guvern de miercuri, să găsească soluţii la problemele din sănătate.
”Vreau să rog pe doamna ministru al Sănătăţii, doamna ministru al Muncii, domnul ministru al Finanţelor Publice să identifice până la sfârşitul acestei săptămâni problemele care apar în sistemul de sănătate, să găsim soluţii, iar luni să cheme managerii spitalelor în care avem probleme pentru a avea o discuţie cu dumnealor şi a identifica soluţiile corespunzătoare, astfel încât acest subiect să poată fi închis”, a spus Dăncilă, conform Realitatea.net.
Tags: Cătălin Grasa
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


