Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:28 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Incendiu violent la Brăila. Cinci case au fost distruse de flăcări. Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

ro

07 Aug, 2018 22:36 904 Marime text
Cinci case dintr-un cartier din municipiul Brăila au luat foc, marţi seara, şase persoane suferind atacuri de panică şi având nevoie de intervenţia personalului medical, potrivit informaţiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt.col. Ştefan Stoian, informează Agerpres.ro. 
 
Incendiul puternic a izbucnit în cartierul Chercea, fiind afectate cinci proprietăţi situate spate în spate, trei pe strada Alexandru Vlahuţă şi două pe strada Spiru Haret.
 
Pompierii au sosit la faţa locului cu cinci autospeciale şi au reuşit să stingă flăcările, cauza incendiului nefiind cunoscută deocamdată.
 
Din primele informaţii, ar fi afectate de foc doar acoperişurile caselor, dar pagubele sunt cu mult mai mari, deoarece apa folosită de pompieri a ajuns în camerele de locuit.
 
La faţa locului au mai sosit o autospecială SMURD şi două ambulanţe ale SAJ, care au oferit pe loc asistenţă în cazul a şase persoane care au suferit atacuri de panică.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii