Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:13 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul vrea să listeze acţiuni la aeroportul Otopeni, portul Constanţa, Nuclearelectrica

ro

03 May, 2015 10:07 2476 Marime text
 
Guvernul intenţionează să listeze în acest an sau cel mai târziu anul viitor, la bursele din Bucureşti şi Londra, acţiuni ale aeroportului internaţional Bucureşti-Otopeni, portului Constanţa, Hidroelectrica şi Romtelecom, a declarat premierul Victor Ponta.

El a adăugat, la B1 TV, că se poate discuta şi despre vânzarea CFR Marfă, dar că Tarom nu poate fi listată deoarece va rămâne pe pierdere. Guvernul a anunţat că a aprobat crearea unui colectiv de lucru operativ, însărcinând Ministerul Finanţelor şi Autoritatea de Supraveghere Financiară să gestioneze coordonarea programului de listare de companii pe bursă, astfel încât noi listări să aibă loc încă din toamna acestui an, scrie Mediafax.

Analiza portofoliului actual al statului a relevat existenţa a trei categorii de societăţi naţionale care pot contribui la creşterea lichidităţii şi a volumelor de tranzacţionare de pe Bursă de Valori Bucureşti (BVB): Societăţi deţinute majoritar de stat şi neprivatizate (ex. Hidroelectrica, Portul Constanţa, Aeroporturi Bucureşti, Salrom), companii privatizate, în care statul are deţineri minoritare, dar nelistate (ex. Telekom, Enel, E.ON), societăţi cu participarea statului, minoritară sau majoritară, şi deja listate, în cazul cărora poate fi majorată cota de free-float (ex. Romgaz, Nuclearelectrica, Petrom).

„Guvernul a reanalizat portofoliul de participaţii ale statului la societăţi naţionale strategice (blue chips), a identificat companiile cu cel mai mare potenţial de a trezi un interes ridicat din partea investitorilor români şi străini şi a aprobat continuarea programului de listări în orizontul de timp 2015 – 2016, atât prin oferte publice iniţiale (IPO), cât şi prin majorări ale cotelor de free-float pentru societăţi deja listate", se arată într-un comunicat.

Executivul arată că, potrivit celor mai recente estimări, listarea societăţilor prioritare la care statul deţine participaţii minoritare ar putea suplimenta veniturile bugetare cu peste un miliard de euro, în timp ce listarea companiilor prioritare la care statul are şi îşi păstrează participaţia majoritară ar putea aduce acelor companii finanţări de peste 2,2 miliarde euro necesare retehnologizării, eficientizării activităţii şi atingerii obiectivelor strategice.



Sursa: B1 TV, wall-street.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii