Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Garajele din municipiul Constanţa, în atenţia poliţiştilor

ro

23 Nov, 2018 10:33 1428 Marime text

În data de 22.11.2018, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța au aplicat 216 sancțiuni  contravenționale în valoare totală de 46.235 lei.

Cele mai frecvente abateri de la legislația în vigoare au fost constatate pentru nerespectarea normelor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al unității administrativ teritoriale, tulburarea  ordinii și liniștii publice în zonele adiacente centrelor comerciale, parcurilor, piețelor agroalimentare și în cartierele de blocuri sau case, încălcarea legislației rutiere, neasigurarea protecției mediului, nerespectarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța,etc.

De asemenea, poliștii locali au derulat în continuare activități specifice pentru eliberarea domeniului public sau privat al unității administrativ-teritoriale de construcțiile provizorii de tip garaj în scopul creării mai multor locuri de parcare sau după caz pentru aducerea terenului la starea inițială.

Campania s-a concretizat în identificarea deținătorilor legali ai garajelor și întocmirea somațiilor de conformare la măsurile dispuse de către polițiștii locali cu privire la construcțiile nelegale.

În acest sens, în perioada 10.11.2018- 22.11.2018, au fost desființate un număr 15 garaje din municipiul Constanța.

 Acțiunea vizează garajele din toate cartierele, amplasate pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța.

Pe această cale, se face apel la persoanele care se află în această situație să se conformeze somațiilor emise de către Direcția Generală Poliția Locală Constanța în termenul dispus, să desființeze garajul și/sau platforma acestuia în funcție de caz.

Neconformarea la aceste somații reprezintă o contravenție fiind sancționată cu amendă cuprinsă între 1.000-100.000 lei și cu măsura complementară de desființare, în conformitate cu prevederile art.26, alin.1 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Sursa foto: Poliţia Locală Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii