Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:06 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Funcţionari publici, găsiţi incompatibili de către ANI

ro

11 Jul, 2018 11:21 1898 Marime text

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul unui funcționar public cu statut special și a doi funcționari publici, după cum urmează:
 
TĂNASE DANIELA, Funcționar public cu statut special în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău
 
În perioada 16 decembrie 2011 – 02 octombrie 2017a exercitat simultan calitatea de funcționar public cu statut special (comisar-șef de poliție – psiholog) și profesia liberă de psiholog în cadrul Societății civile Tănase și Asociații, obținând venituri.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 45, alin (1), lit. i) din Legea nr. 360/2002.
 
2. MIRON MARIA, Funcționar public în cadrul Primăriei comunei Stăuceni, Județul Botoșani
 
Începând cu data de 01 septembrie 2009, în calitate de funcționar public, desfășoară și activități remunerate (de administrator financiar) în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 1 Stăuceni, încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 161/2003.
 
3. PISEC MARIA IOANA, Funcționar public în cadrul Consiliului Județean Alba
În perioada 17 februarie 2012 – 31 decembrie 2015 a exercitat funcția publică de auditor în cadrul Biroului audit public intern simultan cu desfășurarea de activități economico-financiare remunerate, care sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public.
 
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003.
 

"Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare", se arată în comunicatul remis de ANI.

Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
 
·  art. 94, alin. 2, lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează:    a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice[…]”;
 
·  art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice, al creației literar-artistice. Funcționarii publici, funcționarii publici parlamentari și funcționarii publici cu statut special pot exercita funcții în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar public, funcționar public parlamentar sau funcționar public cu statut special potrivit fișei postului”;
 
·  art. 45, alin. (1), lit. i) din Legea nr. 360/2002, potrivit căruia„Polițistului îi este interzis să dețină orice altă funcție publică sau privată pentru care este retribuit, cu excepția funcțiilor didactice din cadrul instituțiilor de învățământ, a aactivităților de cercetare științifică și creație literar-artistică”.
  „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
 
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii