Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie publicată în Monitorul Oficial. Remus Borza, demis din funcția de consilier pe probleme economice al prim-ministrului

ro

10 Jun, 2019 14:09 1336 Marime text
Remus Borza a fost eliberat din funcţia de consilier onorific pe probleme economice al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului publicată luni în Monitorul Oficial.

Premierul Viorica Dăncilă a luat decizia demiterii lui Remus Borza în urma declaraţiilor făcute sâmbătă de acesta la un post tv, au precizat, în aceeaşi zi, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.

Potrivit acestora, declaraţiile lui Borza nu reprezintă poziţia Guvernului.

Remus Borza a declarat sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, că România are "un comportament comercial de ţară bananieră". El a avansat ideea unei noi ordonanţe care să modifice OUG 114/2018 şi OUG 19/2019, dar a vorbit şi despre o reducere a numărului de bugetari şi o scădere a numărului de ministere.

Borza a fost numit consilier onorific al prim-ministrului pe data de 30 mai.

Printr-o altă decizie, Adrian Ignat a fost eliberat din funcţia de secretar de stat şi şef al Departamentului pentru Armamente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. 

AGERPRES
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii