Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 23 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vizată și Pozitron Medical Investigation din Constanța Centrul Medical Unirea SRL, operatorul rețelei de sănătate „Regina Maria” pregătește fuziunea prin absorbție a cinci societăți

ro

23 Sep, 2026 15:47 94 Marime text
 

 sursa foto: Freepick.com

Centrul Medical Unirea SRL, operatorul rețelei de sănătate „Regina Maria” pregătește o reorganizare prin fuziune prin absorbție, potrivit unui proiect publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, cu numărul 6847 din 21 septembrie 2026.

Proiectul prevede ca Centrul Medical Unirea SRL, societatea absorbantă, să preia cinci companii: Pozitron Medical Investigation SRL, Cabinet Ofta Dr. Tomi SRL, Infomedica SRL, RM Education Services SRL și RM Healthcare Solutions SRL.

Documentul arată că toate cele șase societăți fac parte din același grup, iar Centrul Medical Unirea deține, la data proiectului, 100% din părțile sociale ale societăților absorbite.

Fuziunea a fost aprobată pentru inițiere de asociații unici ai celor șase societăți la data de 30 iulie 2026. Proiectul a fost întocmit în baza prevederilor Legii societăților nr. 31/1990 și a celorlalte acte normative aplicabile operațiunilor de fuziune.

 

Ce companii intră în fuziune

Societatea absorbantă, Centrul Medical Unirea SRL, are sediul în București și desfășoară ca activitate principală activități de asistență medicală specializată.

Printre societățile absorbite se află Pozitron Medical Investigation SRL, cu sediul în municipiul Constanța, pe strada Mircea cel Bătrân nr. 102. Compania are ca obiect principal de activitate serviciile de diagnostic imagistic și activitățile laboratoarelor medicale.
În operațiune mai sunt incluse Cabinet Ofta Dr. Tomi SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, Infomedica SRL, cu sediul în Arad, precum și RM Education Services SRL și RM Healthcare Solutions SRL, ambele cu sediul în București.
 

Active de peste 54 de milioane de lei la societățile absorbite

Potrivit proiectului de fuziune, activul net al celor cinci societăți absorbite, calculat pe baza situațiilor financiare de la 31 decembrie 2025, însumează 31.826.528 de lei.

Cele mai mari valori ale activului net sunt indicate în cazul Pozitron Medical Investigation, cu 15,53 milioane de lei, RM Education Services, cu 9,25 milioane de lei, și Cabinet Ofta Dr. Tomi, cu 5,86 milioane de lei.


RM Healthcare Solutions figurează cu un activ net negativ de 280.130 de lei, în timp ce Infomedica are un activ net de aproximativ 1,47 milioane de lei.

În total, societățile absorbite aveau active de aproximativ 54,76 milioane de lei și datorii de aproximativ 22,94 milioane de lei, conform datelor prezentate în proiect.

Centrul Medical Unirea avea, la data de referință, active totale de aproximativ 2,81 miliarde de lei, datorii de circa 1,88 miliarde de lei și un activ net de 931,26 milioane de lei, valoare ajustată ca urmare a unei majorări de capital de 50,9 milioane de lei.

Proiectul precizează că, întrucât Centrul Medical Unirea deține deja integral societățile absorbite, nu vor fi emise noi părți sociale și nu va avea loc o majorare a capitalului social al societății absorbante ca efect al fuziunii.


Capitalul social al Centrului Medical Unirea este indicat la 118.997.580 de lei, fiind deținut integral de MEHILÄINEN REGINA MARIA OY.

Prima de fuziune preliminară este calculată la 31.826.528 de lei. Din această sumă, 7.825.325 de lei sunt prevăzuți pentru reconstituirea rezervelor preluate de la societățile absorbite.
 

Ce se întâmplă cu angajații și punctele de lucru

Potrivit documentului, după finalizarea fuziunii, Centrul Medical Unirea va prelua drepturile și obligațiile societăților absorbite, inclusiv contractele, autorizațiile și pozițiile procesuale din eventualele litigii.

De asemenea, angajații societăților absorbite vor fi transferați, iar companiile implicate urmează să îndeplinească formalitățile de informare prevăzute de legislația muncii.

Societatea absorbantă va prelua și activitatea desfășurată prin punctele de lucru ale companiilor absorbite, cu unele excepții menționate în proiect, inclusiv anumite sedii și puncte de lucru din Arad, Cluj-Napoca și București, unde activitatea va fi continuată prin puncte de lucru deja înființate.
 

Când ar urma să producă efecte fuziunea

Proiectul trebuie să parcurgă procedurile legale de publicitate și aprobare. Creditorii care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pot formula opoziție în termen de 30 de zile de la publicarea proiectului în Monitorul Oficial.

În termen de trei luni de la publicarea proiectului, asociații societăților implicate urmează să adopte hotărârile finale privind fuziunea.

Potrivit documentului, fuziunea va produce efecte juridice și contabile în ultima zi calendaristică a lunii în care va fi înregistrată hotărârea ultimei adunări generale care aprobă operațiunea.

La finalizarea procedurii, cele cinci societăți absorbite vor fi dizolvate fără lichidare și radiate din Registrul Comerțului, iar activitatea, patrimoniul, drepturile și obligațiile acestora vor fi preluate de Centrul Medical Unirea SRL.




Despre Pozitron Medical Investigation SRL

Firma Pozitron Medical Investigation SRL din Constanța, a fost înființată la data de 30.07.2007.Are ca obiect principal de activitate codul CAEN 8691- Alte activități referitoare la sănătatea umană.

Cifra de afaceri raportată de Pozitron Medical Investigation SRL în 2025 a fost de 32.453.949 lei, cu un profit de 1.355.812 lei. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 2,80%. Pozitron Medical Investigation SRL a raportat 92 angajați în anul 2025.

Firma are două puncte de lucru: unul pe strada Mircea Cel Bătrân, Nr. 102, Constanţa și altul pe strada Tomis, Nr. 145 Constanţa.   

Acționar este Centrul Medical Unirea SRL.

Administratori sunt Caraiani Laura-Mădălina și Comanescu Dragoș.Potrivit informațiilor furnizate, Centrul Medical Unirea figurează cu participații de 100% în: Regina Maria– Banca Centrală de Celule Stem SA; RM Vet Healthcare SRL; Infomedica SRL; Cabinet Ofta Dr. Tomi SRL; Delta Health Care SRL; Delta Health Trade SRL; Life Line – Medical Center SRL; RM Healthcare Solutions SRL; Materna Care SRL; Centrele Medicale Poliana SRL; Femto Laser SRL; Neurocity SRL; RM Healthcare Properties SRL;  RM Education Services SRL.

În cazul Implant Expert DSO SA, participația indicată este de 51%.

Acesta are o participație de 99,98% în Euroclinic Hospital SA, companie cu sediul în București.

Dragoș Comănescu, persoană fizică autorizată, figurează ca administrator în mai multe societăți, după cum urmează: Cabinet Ofta Dr. Tomi SRL– Cluj-Napoca, județul Cluj, Femto Laser SRL– Cluj-Napoca, județul Cluj, Cosamext SRL– Târgu Mureș, județul Mureș, Diopromed Radiology SRL– Pitești, județul Argeș , Fetal Care Center SRL– București.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
 
Citește și:

Rețeaua „Regina Maria” își extinde prezența vizuală în ConstanțaCentrul Medical Unirea SRL pregătește amplasarea unui mesh publicitar pe bulevardul Tomis
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii