Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 27 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință CLM Investiție masivă în nordul Constanței. Bulevard cu 4 benzi și 5 giratorii pentru deblocarea cartierului Tomis Plus (DOCUMENT)

ro

27 Sep, 2026 08:47 115 Marime text








Consiliul Local al Municipiului Constanța intenționează să facă un pas decisiv pentru extinderea și modernizarea infrastructurii rutiere din nordul orașului, prin analizarea Proiectului de Hotărâre nr. 306/23.09.2026.
 

Inițiat de primarul Vergil Chițac, proiectul vizează aprobarea Studiului de Coexistență și a indicatorilor tehnico-economici pentru construirea Bulevardului Madrid.
 
Această nouă arteră are ca scop principal conectarea modernă a cartierului Tomis Plus cu marile bulevarde ale orașului și fluidizarea traficului din zonă.  
 
Viitoarea arteră va avea o lățime totală de 21,5 metri și va fi configurată cu 4 benzi de circulație (câte două pe sens), benzi verzi de separare, piste pentru biciclete de 1,1 metri lățime, trotuare pietonale și 5 sensuri giratorii menite să fluidizeze intersecțiile cheie. Valoarea totală a investiției depășește 2,14 milioane de lei cu TVA (din care 1,41 milioane de lei reprezintă partea de construcții și montaj), finanțarea fiind asigurată integral din bugetul local.  

 
Un punct critic al proiectului îl constituie corelarea infrastructurii rutiere cu rețelele electrice din zonă, gestionat prin Studiul de Coexistență realizat în colaborare cu Rețele Electrice România S.A., TIAB S.A. și S.C. NASI S.R.L. Galați.
 
Soluțiile tehnice adoptate includ securizarea liniei aeriene de înaltă tensiune LEA 110 kV Constanța Nord - Tomis Nord prin montarea de cleme speciale de reținere, precum și devierea și îngroparea cablurilor subterane de 20 kV în tuburi protective de beton sau PVC, la adâncimi de peste 1,4 metri sub nivelul carosabilului.
 
Dezafectarea vechilor cabluri și mutarea noilor tronsoane sub trotuare vor asigura atât siguranța rețelei energetice, cât și durabilitatea noii artere rutiere.  
 
 Proiectul în integralitate poate fi consultat în secțiunea Document a materialului.
 


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și
Ședință CLM ConstanțaFinanțarea de 40.000 de euro a unui monument construit în municipiul Cahul din Republica Moldova, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

Ti-a placut articolul?

Comentarii