Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:39 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calitatea aerului din judet, in atentia APM Constanta

ro

14 Jun, 2010 17:00 839 Marime text

Ca urmare a sarcinilor care revin operatorilor economici care deţin instalaţii care intră sub incidenţa Directivei 94/63/CE transpusă în legislaţia din România prin HG 568/2001 republicată, privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din depozitarea carburanţilor şi din distribuţia acestora de la terminale la staţiile de distribuţie a carburanţilor, inspectorii de mediu din cadrul Compartimentului Calitate Aer al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, au monitorizat, în perioada 7-11 iunie, stadiul conformării instalaţiilor şi echipamentelor cu prevederile Directivei. Totodată, a fost asigurată corespondenţa cu privire la actualizarea certificatelor de inspeţtie tehnică COV referitoare la respectarea cerinţelor tehnice în exploatare a instalatiilor, în scopul limitării emisiilor de compuşi organici volatili.

În aceeaşi perioadă, în cadrul Serviciului Monitoring, Baze de Date şi Rapoarte, s-a realizat validarea zilnică a datelor de calitate a aerului provenite din reţeaua automată de monitorizare. În urma monitorizărilor, nu s-au înregistrat depăşiri ale concentraţiilor emisiilor .În procedura de elaborare a Programului Integrat de Gestionare a Calităţii Aerului s-a încheiat stadiul de consultare a publicului privind conţinutul Programului şi a măsurilor din Program. Urmeazăsă se stabilească procedura de elaborare a Programului.

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii