Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:06 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Garda de Mediu. Control tematic la Primăria Municipiului Constanța!

ro

21 Feb, 2024 14:46 536 Marime text

În perioada 13-14 februarie 2024, Garda de Mediu Constanța a efectuat control planificat tematic la Primaria Municipiului Constanța pentru analizarea măsurilor din Planul de calitate a aerului.

Conform Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, Municipiul Constanța este încadrat în regimul de gestionare I pentru dioxid de azot și oxizi de azot (NO2/NOx). Măsurile pentru reducerea poluării cu dioxid de azot și oxizi de azot în Municipiul Constanța fac parte integrantă din Planul de Calitate a Aerului, cu perioada de implementare 2021-2025, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța. 

Potrivit studiului de calitate a aerului care a stat la baza întocmirii planului, ponderea emisiilor de NOx în Municipiul Constanta este reprezentată astfel:

➢ 77,78% din surse mobile (rutiere, feroviare, navale), din care 88,94% rutier
➢ 17,96% surse stationare (cosuri de fum), din care 88,48% producerea de energie electrică și termică
➢ 4,26% surse de suprafață (nedirijate), încălzirea rezidentială reprezentand 99,64%
Responsabilitatea privind calitatea aerului în Municipiul Constanța revine Primăriei Municipiului Constanța.


Concluziile controlului:

• Având în vedere datele de monitorizare a emisiilor înregistrate la cele trei stații automate de monitorizare din municipiul Constanța, puse la dispoziție de Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, emisiile de dioxid de azot s-au redus în anul 2023 comparativ cu valorile înregistrate în anul 2022, iar valorile medii anuale pentru indicatorul oxizi de azot au fost in scădere in perioada 2021-2023.
• Măsurile realizate până la sfârșitul anului 2023 au avut un efect pozitiv în ceea ce privește scăderea nivelului de poluanți NO2/NOx.
• La stația CT1 din zona Casei de Cultura s-au înregistrat depășiri ale valorii medii zilnice la indicatorul PM10- pulberi în suspensie, în prima parte a anului 2023.  
• Cauza principala a valorilor ridicate înregistrate de stația de monitorizare CT1 a fost dispersia poluanților în mediu pe perioada lucrarilor de sistematizare a arterelor rutiere din zona Casei de Cultura, realizate pentru Primaria Constanta.
• În perioada mai-iulie 2023, Garda de Mediu Constanța a efectuat 5 controale în zona lucrărilor, fiind aplicate 5 sancțiuni în valoare totala de 140.000 lei. Urmare a verificarilor efectuate și a masurilor stabilite, începând cu luna august 2023, valorile medii zilnice au scazut semnificativ, până la încadrarea în parametrii.


Citește și:

Primăria Constanța a câștigat un proces cu Garda de Mediu! Despre ce este vorba?
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii