Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:41 24 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ADS deține la Constanţa 18.500 de hectare de teren

ro

14 Mar, 2012 22:16 845 Marime text

Ministerul Agriculturii intenţionează să pună bazele unei bănci funciare ce va avea rolul de a face achiziţii de teren agricol de pe piaţa liberă pentru a le da ulterior în arendă fermierilor tineri.

"Vrem să înfiinţăm o bancă funciară cu drept de preemţiune pentru achiziţiile de teren agricol. Este singura cale de a menţine terenurile agricole în sfera naţională. Instituţia urmează să aibă dreptul de a achiziţiona teren de pe piaţa pentru a-l comasa după care să îl repună în piaţă prin concesiune pentru tineri", a declarat Stelian Fuia, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, la o conferinţă pe teme agricole organizată de Finmedia.

Această măsură este înaintată de ministrul Fuia în contextul unui interes crescut al investitorilor străini pentru terenurile agricole de pe piaţa locală. Mişcarea vine şi ca urmare a faptului că autorităţile de la Bucureşti au şanse mici să menţină în vigoare un set de interdicţii impuse străinilor care achiziţionează terenuri de pe piaţa locală şi după 2014.

Întrebat de unde vor veni banii cu ajutorul cărora statul urmează să facă achiziţii de teren de pe piaţa liberă ministrul a răspuns că proiectul este în lucru.

"Este un proiect în lucru. Când o să avem date clare vă vom anunţa", a adăugat ministrul.

Proiectul unei bănci funciare a fost scos pe tarabă şi de fostul ministru Valeriu Tabără însă iniţiativa nu a depăşit până în prezent stadiul de declaraţii.

La acel moment Valeriu Tabără propunea transformarea Agenţiilor Domeniilor Statului (ADS) într-o astfel de "bancă funciară".

În acest moment ADS este responsabilă de privatizarea societăţilor agricole de stat şi de concesionarea terenurilor agricole deţinute de aceste societăţi. Una dintre responsabilităţile instituţiei este aceea de a comasa terenurile pentru a le comasa sau vinde. În prezent ADS deşine circa 340.000 de hectare de teren agricole, dintre care cele mai mari suprafeţe în Brăila (69.000 ha), Călăraşi (52.000 ha), Dolj (20.000 ha), Constanţa (18.500 ha) sau Giurgiu (18.000 ha).

Per total pe piaţa locală sunt disponibile 8,3 milioane de hectare de teren arabil care valorează pe piaţa liberă aproximativ 25 miliarde de euro, potrivit unor calcule anterioare ale ZF.

 http://www.zf.ro/companii/subiectul-instrainarii-terenurilor-agricole-statul-ar-putea-infiinta-o-banca-funciara-cu-prioritate-la-cumparare-939838 4

Ti-a placut articolul?

Comentarii