RONTZI, BANII ȘI MIRCEA BADEA

De ceva vreme Rontzi a început să înțeleagă valoarea banilor. Și când îmi tot cerea să îi cumpăr diverse jucării, i-am explicat că mami muncește din greu pentru a face rost de banii cu care plătim întreținearea, casa, grădinița. I-am mai spus că, atunci când nu avem bani, ea va trebui să înțeleagă și să nu insiste, pentru că în momentul în care voi lua salariul, voi onora promisiunea.

Curând după această discuție, gărgărița mea s-a întors într-o după-amiază de la bunici cu o păpușă Albă-ca-zăpada cât ea de mare, poate chiar mai mare. "De unde e jucăria asta? Cine ți-a cumpărat-o?". "Mircea, desigur, Dar să știi că i-am mulțumit." Cu acea ocazie cred că Rontzilul și-a făcut o impresie clară asupra situației: Mircea ori ia mai des salariul decât mami, ori salariu lui e mult mai mare, ori nu poate rezista cererilor sale însoțite de fluturări de gene. Următoarea zi a mai primit un cadou. Tot de la Mircea. Pentru că nu puteam să stau pasivă să mă uit cum educația oferită gărgăriței mele în domeniul financiar se duce de râpă, am hotărât să vorbesc cu cel mai înțelegător dintre cei doi. Și anume cu Rontzilul Pentru că frățioru îmi mărturisise anterior că el nu o poate refuza.

Așa că am luat-o pe fiica mea deoparte și am avut o discuție serioasă cu ea: "Rontzi, să nu te mai prind că îi ceri bani sau jucării lui Mircea. Dacă el îți oferă un cadou, sigur că îl poți accepta. Spui mulțumesc și te poți bucura de achiziție. Dar să îi ceri în fiecare zi câte ceva, chiar nu e frumos. Și Mircea muncește din greu pentru bani. Banii nu cresc în copaci, să știi..."

Rontzi a încuviințat pătrunsă de importanța momentului și de solemnitatea atitudinii mele foarte hotărâte și mi-a promis că nu îi va mai cere bani unchiului său magic.

După câteva zile, fiica mea s-a întors acasă cu o nouă jucărie. Ulterior am aflat și cum o căpătase.

Aflată la bunici, gărgărița l-a abordat pe frățioru' cu tact:"Știi, Mircea, astăzi mă duc cu nana (n.a. bunica) la librărie". "Da? Mă bucur". "Da. Și e foarte frumos acolo, știi? Sunt două doamne drăguțe, care mă cunosc și mă iubesc tare mult". "Bravo", i-a răspuns inocent Mircea, care habar nu avea ce i se pregătea. Rontzi a afișat zâmbetul său șăgalnic și cuceritor și a pornit atacul asupra redutei: "Da, e super! Dar, știi, oricât de drăguțe ar fi doamnele acelea, eu, dacă vreau ceva de acolo, mă întreabă: Ai bani? Și eu răspund: Nu, nu am. Apoi o să mă întorc către nana și o să o întreb: Nana, tu ai bani? Și nana o să îmi spună: Nu, nu am luat încă pensia.Și atunci doamnele alea, chiar dacă sunt foarte drăguțe, nu vor îmi vor putea da ceea ce îmi doresc, dacă nu am bani. ÎNȚELEGI ce vreau să spun ?!?!?!?!?" "Dar ce vrei să îți cumperi, Rontzi?", a întrebat Mircea după ce s-a oprit din hohotele de râs. "Păi de unde să știu eu de acum. O să văd acolo, că d-aia mă duc, nu????".

Concluzii.

Regula enunțată de mine nu a fost încălcată de Rontzil. Ea nu i-a cerut bani de jucării lui Mircea, ci i-a dat de înțeles și l-a făcut să îi dea din proprie inițiativă.

Nu am știut cum să acționez după această întâmplare: să mă supăr că nu m-a ascultat sau să apreciez că s-a descurcat?

Cred totuși că la vârsta ei de 3 ani și jumătate este o performanță să găsească chichițe în regulile pe care trebuie să le respecte, obținând ceea ce vrea fără să le încalce.