Precizări importante ale Spitalului Județean Constanța despre cazul tinerei suspectată că ar fi agresat mai multe persoane
Precizări importante ale Spitalului Județean Constanța despre cazul tinerei suspectată că ar fi agresat mai
177
Marime text
Ca urmare mențiunilor apărute în spațiul public și a solicitărilor adresate de reprezentanții mass-media cu privire la prezentările la unitatea noastră medicală ale unei paciente în vârstă de 20 de ani, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța dorește să facă următoarele precizări:1. Atribuțiile medicale și cadrul legal de acțiune:
Misiunea fundamentală a spitalului și a Unității de Primiri Urgențe (UPU) este acordarea de îngrijiri medicale și salvarea de vieți. Activitatea cadrelor medicale se desfășoară în strictă conformitate cu legislația privind drepturile pacientului (Legea nr. 46/2003) și protocoalele medicale în vigoare.
2. Condițiile de acordare a îngrijirilor și consimțământul pacientului:
Conform legislației, orice pacient major și cu capacitate de exercițiu are dreptul de a refuza investigațiile medicale, tratamentul sau continuarea spitalizării. Cadrele medicale nu au cadrul legal și nici dreptul de a reține sau de a priva de libertate o persoană împotriva voinței sale în cadrul spitalului. În situațiile în care pacientul solicită externarea la cerere sau părăsește unitatea fără aviz medical, personalul efectuează demersurile de informare și înregistrare prevăzute de procedurile interne.
3. Intervențiile de specialitate și evaluarea psihiatrică:
În cazurile în care pacienții prezintă stări de agitație psihomotorie sau suspiciuni de consum de substanțe, prioritatea medicală este stabilizarea vitală și evaluarea clinică. Decizia de internare nevoluntară într-o secție de psihiatrie este reglementată strict de Legea sănătății mintale (Legea nr. 487/2002) și poate fi dispusă doar în condiții juridice și medicale bine definite, pe baza evaluării unei comisii de specialitate.
4. Colaborarea cu organele de ordine publică:
Instituția noastră colaborează îndeaproape cu Inspectoratul de Poliție Județean Constanța ori de câte ori este solicitată intervenția pentru menținerea ordinii în cadrul unității medicale. În ceea ce privește fluxul informațional ulterior, spitalul funcționează sub obligația păstrării secretului medical și respectării GDPR, punând la dispoziția organelor de cercetare penală toate documentele solicitate în baza mandatelor legale.
5. Confidențialitatea datelor (Legea 46/2003 și GDPR):
Din considerente legale ce privesc confidențialitatea datelor maedicale si a celor cu caracter personal, spitalul nu poate furniza detalii despre istoricul medical individual, numărul exact al prezentărilor sau rezultatele investigatiilor niciunui pacient.
Amintim că, la data de 7 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 2 au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată pe aleea Hortensiei din municipiul Constanța.Asigurăm opinia publică de întreaga disponibilitate a personalului medical de a acorda îngrijiri de calitate și de a coopera cu instituțiile abilitate ale statului pentru siguranța comunității și a tuturor pacienților noștri, mai transmit reprezentanții Spitalului Județean Constanța
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a fost identificată o tânără, de 20 de ani, care ar fi agresat fizic o femeie, de 56 de ani.
Astăzi, IPJ Constanța a transmis că în perioada august – octombrie 2026, precum și cu alte ocazii, polițiștii au intervenit în mod ferm pentru a stopa comportamentele agresive și antisociale ale persoanei în cauză. Pentru siguranța publică și a propriei persoane, tânăra a fost imobilizată și transportată în repetate rânduri la spitalul de psihiatrie pentru evaluare și consult de specialitate.Conform prevederilor legale, femeii i-a fost înmânată o cerere pentru adresarea către instanța de judecată în vederea emiterii unui ordin de protecție.
Pentru siguranța publică și a propriei persoane, tănăra, de 20 de ani, a fost imobilizată de polițiști și transportată la spital în vederea efectuării unui consult de specialitate.
Totodată, menționăm că, în perioada august - octombrie 2026, tânăra în cauză a mai fost condusă de polițiști la spital din cauza comportamentului agresiv manifestat.
Precizăm că stabilirea diagnosticului, precum și decizia privind necesitatea și durata internării medicale sunt de competența exclusivă a personalului medical specializat, ieșind din sfera de competență a instituției noastre.
În cauză polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Cercetările sunt continuate de către polițiști“ - conform IPJ Constanța
PRECIZĂRI:Subliniem faptul că atribuțiile Poliției Române se limitează la intervenția la evenimente, aplanarea stărilor conflictuale, conducerea persoanelor la unitățile medicale și întocmirea actelor de urmărire penală.
Decizia privind stabilirea diagnosticului, necesitatea internării (voluntare sau nevoluntare) sau punerea în libertate/externarea pacientului aparține în exclusivitate personalului medical specializat.
La acest moment nu există un protocol de colaborare sau de informare operativă prin care unitatea spitalicească să notifice organele de poliție cu privire la decizia medicală luată (dacă persoana rămâne internată sub supraveghere ori dacă a fost lăsată să părăsească spitalul).
În prezent, la nivelul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, tânăra este cercetată în 9 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, abuz de încredere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz din cadrul parchetului competent, pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun - mai transmite IPJ Constanța
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


