Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:44 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eugen Lumezianu, plutind cu discreție pe „fluxul apei dulci”

ro

22 Apr, 2020 00:00 5901 Marime text

Astăzi, regretatul profesor și scriitor constănțean Eugen Lumezianu ar fi împlinit 83 de ani.

Născut la Constanţa, pe 22 aprilie 1937, a absolvit liceul „Mircea cel Bătrân”, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti. După absolvire, a predat, ca profesor de limba şi literatura română, la Şcoala Medie din Adamclisi şi la Liceul Agricol din Poarta Albă.
Alături de Constantin Novac, Nicolae Motoc, Arthur Porumboiu, Petru Vălureanu, Marin Porumbescu, Octavian Georgescu, Eugen Lumezianu a făcut parte din generaţia care a însufleţit viaţa culturală a oraşului Constanţa, în anii ’70-’80. A fost unul dintre întemeietorii revistei de cultură Tomis, în iulie 1966, fiind redactor al acestei publicaţii până în 1971, când a revenit la catedră, predând limba și literatura română la Liceul Energetic şi apoi la Liceul „Mihai Eminescu”.
De numele omului de cultură constănţean se leagă înfiinţarea Cenaclului „Poesis”, pe care îl conduce din 1976 până în 1983, după ce fusese animator al unui alt cenaclu literar, „Ovidius”, organizat pe lângă revista „Tomis”, și unde s-au remarcat, printre alţii, Alex. Ştefănescu, Mirela Roznoveanu, Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roşca.

Lumezianu a debutat, la 24 de ani, în revista „Luceafărul”, cu schița „Urluia”, publicând apoi, neobosit, articole, povestiri, schiţe şi poezii în majoritatea revistelor literare din țară. În 1968 avea să-i apară în volum nuvela „Mersul ciudat al lucrurilor”, urmată de o altă nuvelă, „Ultima zi optimistă” (1971). Singurul său roman, publicat în 1985, poartă titlul „Fluxul apei dulci” și a fost publicat la Cluj, de editura „Dacia”.
Piesele de teatru, "Tatăl nostru uneori" (1976), "Capcana de nichel" (1979), "Petreceri duminicale" (1980), „Musafiri pe viaţă” (1985) au fost jucate cu succes pe scene din întreaga țară.
 
S-a stins cu discreție, la doar 53 de ani, pe 31 ianuarie 1990. La împlinirea a două decenii de la moarte, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” i-a dedicat lui Eugen Lumezianu o valoroasă expoziție de carte, al cărei punct de interes a fost manuscrisul piesei „Musafiri în viaţă”, pe care omul de cultură constănţean l-a donat bibliotecii constănţene, în anul 1975.
 
Citește și:

Adrian Nicola, distins cu premiul „Eugen Lumezianu” pentru proză

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari