Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:37 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Ţinta statornică a României este de a contribui la menţinerea acestei păci binefăcătoare” (video)

ro

01 Jun, 2022 00:00 2119 Marime text

 
  • La 1 iunie 1914, țarul Rusiei, Nicolae al II-lea, făcea o vizită istorică la Constanța.
 
La bordul iahtului Standard, escortat de crucişătorul cuirasat Kagul, şi patru contratorpiloare, intra în portul Constanța, la 1 iunie 1914, familia imperială rusă, întâmpinată cu fast de suveranul României, Carol I.
 
Se întâmpla cu doar trei săptămâni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, în contextul tatonărilor și consolidărilor alianţelor statale în Europa, România aflându-se, ca un tampon, între cele două blocuri militare, Antanta şi Puterile Centrale.
 
Chiar dacă regele României, german fiind de origine, înclina spre Puterile Centrale, i-a făcut Țarului o primire dintre cele mai calde în Constanţa, orașul său de suflet. 
 


Vizita Romanovilor la Constanța avea să fie ultima lor vizită în străinătate, căci, la 16 iulie 1918, familia imperială rusă urma să fie asasinată de către bolșevici.
 
Presa locală a vremii a oglindit pe larg sărbătoarea care a transformat urbea, pentru o zi, în cel mai fierbinte loc de pe harta Europei. Iată discursurile celor doi suverani, desprinse din evocarea detaliată a evenimentului, făcută în periodicul „Liberalul Constanţei” (nr. 33, 8 iunie 1914).
Publicația este antologată în volumul „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“.
 
 
Discursul M.S. Regelui
 
Cu o sinceră bucurie salut sosirea pe pământul României a Majestăţii Voastre Imperiale, însoţit de M.S. Împărăteasa şi de Augusta sa familie. În acest fericit eveniment vedem o nouă dovadă a sentimentelor. de prietenie pe care Majestatea Voastră mi le-a arătat în chip aşa de mişcător de un lung şir de ani.

Amintirea primirei graţioase şi atât de cordiale ce Majestatea Voastră mi-a făcut cu prilejul călătoriei mele în Rusia, va rămâne neştearsă pentru mine. Deasemenea nu voi uita vizita flotei imperiale în portul Constanţa, nici aceea a Marelui Duce Nicolae Mihailovici, din mâinile căruia am primit bastonul de mareşal al armatei ruse în comemorarea confraternităţei noastre de arme, pecetluită pe câmpurile de bătae din Bulgaria, sub glorioasa domnie a Augustului şi neuitatului vostru moş.
 
Aceste scumpe mărturii de interes şi simpatie vor deştepta în toate inimile româneşti o vie, şi în deosebi în a mea, cea mai afectuoasă recunoştinţă şi vor contribui a restrânge şi mai mult raporturile excelente, aşa de fericit stabilite, între imperiul rus şi ţara mea. Nobila şi generoasa iniţiativă a Majestăţii Voastre pentru înfiinţarea conferinţei dela Haga îmi este o chezăşie sigură că Majestatea Voastră preţuieşte serviciile ce România a putut aduce cauzei păcei europene în cursul evenimentelor ce s'au desfăşurat anul trecut în Peninsula Balcanică. Ţinta statornică şi neschimbată a României este de a contribui printr'un echilibru stabil şi prin relaţiunile cordiale între toate statele din această parte a Europei, la menţinerea acestei păci binefăcătoare, care singură le poate permite să ajungă la propăşirea ce o doresc.

Din adâncul inimei urez bună venire Majestăţii Voastre şi mulţumesc M.S. Împăratului pentru toate amabilele sale atenţiuni faţă de ţara mea, care se va uni într'un gând cu mine la urările călduroase ce fac pentru fericirea sa personală şi aceea a Augustei sale familii, pentru prosperitacea marelui său imperiu şi pentr u viteaza armată imperială de care mă leagă atâtea scumpe amintiri.
Trăiască M. S. Împărăteasa Alexandra Feodorovna!
 
Răspunsul M.S. Ţarului
 
Cuvintele cordiale prin care Majestatea Voastră a binevoit să ne ureze bună venire, pe pământul românesc m'au mişcat adânc. Întemeiate pe tradiţiile amicale cari au unit în totdeauna ambele noastre ţări, legăturile dintre noi sunt încă restrânse prin glorioase amintiri comune şi printr'o sinceră amiciţie personală. Sunt fericit să văd realizându-se astăzi o dorinţă care mi-era scumpă de mult, aceea de a putea exprima prin viu graiu Majestăţei Voastre, în însăşi ţara sa, sentimentele afectuoase ce le am pentru ea.

Sub egida Majestăţei Voastre, România a luat un avânt şi a atins o desvoltare remarcabilă. Nicăeri rezultatele dobândite nu puteau fi întâmpinate cu o mai sinceră mulţumire decât în Rusia, unde în totdeauna s'a obicinuit a se lua o vie parte la destinele coreligionarilor vecini. De acest curent de simpatie, care îndreptează în chip firesc inimele ruseşti către prietenii noştri români. Alteţele Lor Regale Principele şi Principesa României au putut să se încredinţeze prin ele înşi-Le, cu prilejul vizitei pe care ne-au făcut-o şi care ne-a pricinuit o atât de mare plăcere.

Sprijinindu-se pe simpatia reciprocă a celor două popoare, amiciţia României şi a Rusiei răspunde în acelaşi timp, cum nu se poate mai bine, tradiţiilor istorice şi intereselor celor două ţări limitrofe. Îmi place să văd 'în solidaritatea acestor interese, o chezăşie mai mult pentru fericita desvoltare a raporturilor noastre de prietenie şi de bună vecinătate.

Majestatea Voastră a binevoit să semnaleze efectele salutare ale unei politici pacifice, îmi este cu deosebit plăcut, cu acest prilej, să aduc omagiile mele influenţei binefăcătoare pe care România a exercitat-o acum în urmă sub înţeleapta conducere a Regelui ei. Opera de pace îndeplinită de Majestatea Voastră şi-a dobândit recunoştinţa popoarelor, mărind prestigiul ţărei sale.
 
Cu speranţa că nimeni nu va tulbura pacinica desvoltare a regatului Vostru, ridic paharul meu în sănătatea Majestăţei Voastre, a M.S. Reginei şi a întregei familii regale, precum şi a prosperităţei României şi a vitezei armatei române, ale cărei frumoase regimente le-am admirat chiar acum cu o sinceră plăcere şi cărei sunt mândru că apaqin de aci înainte ca şef al regimentului 5 roşiori.
Trăiască M.S. Regele ! Trăiască M.S. Regina!”
 

Sursa foto și film: CasaRegalaaRomaniei



Citește și:
Se împlinesc 100 de ani de la vizita oficială a Ţarului Rusiei, Nicolae al II-lea, la Constanţa
 
 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari