Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:18 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Devenirea diplomatului Agop Bezerian într-un exersat şi inspirat traducător a peste 20 de titluri esenţiale

ro

20 Feb, 2020 00:00 2478 Marime text

Familia respectabilului diplomat constănţean Agop Bezerian face parte din exodul populaţiei armene, care părăsea, după Primul Război Mondial, locurile natale din Anatolia, răspândindu-se în cele patru vânturi, spre a se salva de genocidul dezlănţuit şi promovat sub ochii îngăduitori ai puterilor occidentale, în cursul căruia au pierit peste un milion şi jumătate de armeni.
 

 
Antranic Bezerian, soţia sa Gayane şi fiul lor Jirair, în vârstă de zece ani, emigrează şi se stabilesc pe pământul ospitalier al României, la Constanţa, unde, Ia 8 martie 1923, se naşte al doilea fiu, Agop.
 
În primul volum al triadei „Armeni de seamă din România”  publicistul Simion Tavitian ne oferă biografia completă a acestui important diplomat de sorginte armeană.
 

„Agop Bezerian a frecventat şcoala primară, apoi cursurile liceului comercial, obţinând diploma de bacalaureat, după care a devenit student la Academia Comercială din Bucureşti.
Încorporat la vârsta de 20 de ani, tânărul Agop Bezerian este trimis la Şcoala de Ofiţeri de rezervă nr. 1 de la Ploieşti. Ultima fază a războiului l-a surprins pe când se afla aici. Împreună cu toţi elevii şcolii a luat parte la luptele din Valea Prahovei şi la dezarmarea trupelor hitleriste ce se retrăgeau în debandadă prin acest culoar, după 23 august 1944. A fost lăsat la vatră, cu gradul de sublocotenent, la 7 mai, după încheierea păcii.
 
S-a înapoiat în oraşul natal şi, timp de trei ani, a îndeplinit funcţia de profesor suplinitor la Liceul comercial de băieţi din Constanţa.
Începând din anul 1947 a urmat cursurile Institutului de Relaţii Internaţionale din Bucureşti. La scurt timp după absolvirea la 1 octombrie 1948, Agop Bezerian a fost angajat, în Ministerul de Externe, în calitate de cadru diplomatic. A funcţionat în acest domeniu timp de 35 de ani fără întrerupere, până la pensionare, la 1 aprilie 1983. În această perioadă a urcat toate treptele diplomatice, până la cel de consilier clasa I.
 
În 1946 Agop Bezerian s-a căsătorit cu Maria Roşculeţ, colegă de studenţie. Au un fiu, Andrei, născut în anul 1950, şi o fiică, Daniela, născută în anul1960. Aproape 19 ani din cariera sa diplomatică, Agop Bezerian a activat peste hotare, la misiunile diplomatice ale României. De timpuriu, după numai trei luni de la încadrarea sa în Ministerul de Externe, în ianuarie 1949, a fost trimis în Turcia (poate şi pentru faptul că ştia limba turcă), unde a activat, mai întâi, la Ambasada României la Ankara, apoi ca şef al Consulatului General de la Istanbul.
 
În Turcia a rămas aproape trei ani şi jumătate, după care a participat la înfiinţarea primei Ambasade a României la New Delhi (India), ţară în care a lucrat aproape cinci ani. După aceasta a fost trimis la Ambasada României de la Beijing (R.P.Chineză), în cadrul căreia a funcţionat, de asemenea, timp de trei ani şi jumătate, din 1962 până la finele anului 1965.
Însă, de departe, cel mai îndelungat post al său a fost acela de consilier al Ambasadei României de la Teheran, unde a activat şapte ani încheiaţi (1973-1980), fiind martor la toate frământările ce au avut loc în această perioadă - izgonirea şahului, instalarea Puterii Islamice etc., după cum cel mai scurt post a fost acela de Insărcinat cu Afaceri a.i. al României la Bagdad, Irak, unde a rămas doar trei luni.
 
În toate misiunile diplomatice ale României unde a activat, Agop Bezerian a deţinut, în repetate rânduri, funcţia de şef de misiune a.i., în timpul absenţei titularului. Totodată, a îndeplinit şi misiuni diplomatice temporare în Liban (1950), Sri Lanka (1958), R.P.Mongolă (1964), India (1968) şi Pakistan (1972).
Pentru îndelungata sa activitate diplomatică şi serviciu credincios în slujba ţării, Agop Bezerian a fost distins cu ordine şi medalii. La despărţirea de instituţia unde slujise, practic, toată viaţa, colegii l-au sărbătorit, manifestare la care a participat şi ministrul de externe.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!


 

Agop Bezerian este licenţiat al Facultătii de Limbi Germanice, principal limba engleză, secundar limba română (1972), este posesorul certificatului de traducător din limba franceză (1968) şi engleză (1971).
S-a exersat, vreme îndelungată, traducând din beletristica engleză, însă activitatea profesională nu îi îngăduia să publice.
Odată cu pensionarea, începe să desfăşoare o bogată activitate de traducător, colaborând cu edituri prestigioase cum sunt: Univers, Minerva, Saeculum-Vestala ş.a.
 
Astfel, în ultimele două decenii a tradus şi publicat marile epopei indiene «Mahabharata» şi «Ramayana», două romane de Rabindranath Tagore (laureat al premiului Nobel pentru literatură, 1927), opere ale unor autori indieni precum Bhabhani Bhatacharya şi Manohar Malgonkar.
 
De asemenea, a tradus şi publicat din literatura mondială contemporană: «Om bogat, om sărac» de Irwin Shaw,«Fălci» de Peter Benchley, «Enciclopedia fenomenelor neelucidate» de Jerome Clark etc., în total peste douăzeci de titluri, unele dintre acestea traduse împreună cu fiica sa, Daniela. (...)
În 1993 este primit în Uniunea Scriitorilor din România. Este inclus în «Who 's Who» în România, ediţia 2002, la pagina 57.
Ca participant activ în războiul antihitlerist, Agop Bezerian este veteran de război cu gradul de colonel în rezervă. A fost decorat cu Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial“. 

 
#citeşte mai departe în „Armeni de seamă din România”
#„Armeni de seamă din România”
#Autor Simion Tavitian
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: araratonline.com
 
Citeşte şi:
 
#DobrogeaDigitală „Armeni sub cupola Academiei Române“, de Simion Tavitian, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

#citeşteDobrogea 95 de ani de la naşterea diplomatului Agop Bezerian, căruia îi datorăm traduceri de excelenţă - „Mahabharata“, „Ramayana“
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari