Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Achiziții de excepție pentru Biblioteca Academiei Române

ro

22 Apr, 2021 00:00 2457 Marime text


La începutul acestei săptămâni a avut loc, la Clubul Academicienilor, o Conferință de presă în cadrul căreia acad. Ioan-Aurel Pop, președintele celui mai înalt for științific românesc, a anunțat o achiziție de excepție, menită să îmbogățească patrimoniul instituției care tezaurizează valori ale culturii românești și universale.

La licitația din 7 aprilie 2021, Academia Română a intrat în posesia unui număr de 17 manuscrise semnate Mircea Eliade, între care se află studiul „Umanismul indian“, eseul „Misterele și inițierea orientală“, traducerea lucrării „Ispitirea diavolului“ de Giovanni Papini, caiete-manuscris precum „Din carnetul unui cercetaș“ și
„Amintiri din retragere“, alte eseuri, schițe, rezumate sau texte care au stat la baza câtorva conferințe susținute la Radio București în perioada 1932-1938. Majoritatea scrierilor aparțin perioadei de adolescență și tinerețe a savantului român, începând cu anul 1922, când Mircea Eliade avea doar 15 ani.
Alături de acestea au fost cumpărate câteva scrisori primite de Mircea Eliade de la profesorul său Constantin Rădulescu-Motru, de la Constantin Noica şi Surendranath Dasgupta, corespondenţă cu jurnalistul Horia Stanca din anii în care Eliade a lucrat ca angajat cultural pe lângă Legaţia Regală a României la Lisabona, precum și câteva schițe și desene originale semnate Mircea Eliade.
În cadrul aceleiași licitații, au mai fost achiziționate o copie legalizată a diplomei de bacalaureat a lui Emil Cioran și un set de 62 de scrisori alcătuind corespondența dintre Ionel Jianu și Constantin Noica în perioada 1975-1983.

Decizia Academiei Române de a achiziționa acest set de manuscrise vine să confirme demersul inițiat în anul 2019 de dr. Eugen Ciurtin, cercetător la Institutul de Istoria Religiilor al Academiei Române, susținut de dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, director al acestui institut, și prof. univ. Bogdan Crețu, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide“, Filiala Iași a Academiei Române, care semnalau printr-o petiție națională, alături de alți intelectuali români, riscul risipirii bogatului fond documentar lăsat în custodia familiei de către Mircea Eliade la plecarea sa din România.

Manuscrisele achiziționate au fost expuse în ziua conferinței de presă la Clubul Academicienilor, urmând a fi donate Bibliotecii Academiei Române, pentru a completa, astfel, fondul Mircea Eliade deja existent la Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară și a pune bazele unei arhive publice Mircea Eliade, la dispoziția cercetătorilor operei sale.
 
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti

Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.

Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.

Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.

Sursa foto: acad.ro

Citește și:

#Dobrogea Academică Simpozionul „Pagini de istorie“. Jandarmeria Română la 171 de ani, la Biblioteca Academiei Române

#DobrogeaAcademică: Biblioteca Academiei Române găzduiește lansarea celei mai ample antologii de autor din istoria literaturii române
 
 
 


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari