Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Ioan Popișteanu, efigia omului îndrăgostit de carte

ro

30 Jan, 2021 00:00 4091 Marime text
 
 
Numele lui Ioan Popișteanu este sinonim cu biblioteca și cu dragostea pentru cărți, cărora le-a dedicat întreaga viață.
 
Bibliologul și editorul dobrogean a fost, zilele acestea, omagiat și distins postmortem cu Meritul dobrogean, în semn de înaltă recunoaștere și apreciere pentru întreaga contribuție la îmbogățirea Bibliotecii Universității „Ovidius” și la ctitorirea celei mai importante universități dobrogene.
 
Personalitatea sa a fost, peste timp, fermentul parteneriatului pe care, în prezent, cotidianul ZIUA de Constanța l-a stabilit cu Universitatea „Ovidius”, inițiativă care încununat proiectul digitalizării celor 120 de volume de inestimabilă valoare, din fondul de carte rară al bibliotecii universitare, ce vor deveni accesibile astfel publicului  larg iubitor de cultură și istorie veche a Dobrogei.
 
Născut la 30 ianuarie 1942, în satul Cârjelari din comuna Dorobanţu, judeţul Tulcea, Ioan Popișteanu a ajuns la Constanța în 1968, fiind repartizat, după absolvirea Facultăţii de Filologie, Secţia Bibliologie-Biblioteconomie, la Institutul Pedagogic. Aici a preluat frâiele Bibliotecii Universitare, pe care avea s-o conducă și s-o „crească” timp de peste patru decenii.
 
După o carieră bogată în realizări remarcabile, Ioan Popișteanu avea să se stingă din viaţă în aprilie 2012, la vârsta de 70 de ani. Un an mai târziu, Editura Ex Ponto edita un album comemorativ, care contura dimensiunea de excepție a bibliologului, editorului și omului îndrăgostit de carte.

Iată un fragment din evocarea semnată de istoricul literar Constanța Călinescu, prietenă și colaboratoare apropiată a lui Ioan Popișteanu:
 

„Când îi pronunţi numele nu se poate să nu te gândeşti imediat la iubirea lui aproape mitologică – biblioteca. Cartea a fost povestea lui permanentă de viaţă.

L-am cunoscut când era un tânăr spontan, amuzant, elegant şi pentru mine a rămas mereu fără vârstă. Am schimbat sute de cuvinte, sute de păreri legate de profesie, de proiecte, unele finalizate, altele rămase doar enunţate. Prima lui realizare şi cea mai importantă este înfiinţarea unei biblioteci cu adevărat universitare, iniţiată şi dezvoltată în acord cu dezvoltarea învăţământului superior dobrogean. A intrat pe porţile Institutului Pedagogic din Constanţa prin repartiţie guvernamentală, la opţiunea lui, deşi avusese şi alte oferte. Venirea lui a fost de două ori valoroasă, pentru că îl însoţea soţia lui, Ana, un bun cunoscător al tehnicii biblioteconomice şi bibliologice, bun specialist în clasificarea şi catalogarea publicaţiilor. Se întorcea, de fapt, la Pontul Euxin, meleag natal, pe care nu l-a părăsit niciodată, chiar şi atunci când a trecut prin privaţiuni şi supărări.

A fost preşedinte şi apoi secretar al Comitetului de iniţiatori pentru înfiinţarea primei Universităţi din istoria Dobrogei, un blazon în Cetatea mării. Biblioteca, migălos construită apoi a fost fidelă tuturor facultăţilor înfiinţate, Ioan Popişteanu având grijă să îmbogăţească fondul de carte cu profilul fiecărei ramuri universitare.

Ioan Popişteanu a fost eficient în toate întreprinderile sale: achiziţie de carte, editor, publicist, coordonator de lucrări ştiinţifice, prefaţator la tomuri de prestigiu, om de cultură, sprijinitor al sportului constănţean. A fost un intelectual care a visat mereu, având un zăcământ sufletesc bogat şi un autentic simţ al valorilor.

A trăit într-o tensiune febrilă şi creatoare, cu o superioară conştiinţă că poate contribui la activitatea ştiinţifică a Universităţii prin editarea celor mai bune studii competitive la Târgurile naţionale şi internaţionale de carte. Avea pasiunea polemicii cu prietenii, toţi cu bogate lecturi, cu măiestria scrisului, cu arta expunerilor universitare. Multe din preocupări i s-au recunoscut: diplome de excelenţă, referinţe în dicţionare, reviste de cultură, lucrări de specialitate, medalii, acordarea titlurilor de Cetăţean de onoare al com. Dorobanţu, jud. Tulcea în 2002; în 2008, din partea Primăriei Jud. Tulcea – Diploma pentru afirmarea spaţiului românesc în lume; în 2011 – Diploma „10 oameni de valoare, pentru Constanţa”.

A trăit într-o matrice spirituală locală de o profundă specificitate – a mării, a infinitului. Însemnările lăsate, corespondenţa cu personalităţi ale vremii (pe care n-a avut timp să le publice) ne vor dezvălui, treptat, multe arii de interes, alte dimensiuni ale vocaţiei sale, ale tărâmului intim.

Energia lui s-a scurs prea devreme. A rămas în urma lui o unică certitudine: Ioan Popişteanu este o personalitate a Dobrogei, un barometru al vieţii culturale de pe tărâmul pontic, un om care a crezut în valorile umane.”
 

 
#citește mai departe în „Ex libris”, de Ioan Popișteanu

Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.


DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui
computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

Sursa foto: ilustrație din volumul „Ex Libris”, de Ioan Popișteanu 
 
Citește și:

#Dobrogea Digitală: In Memoriam Ioan Popișteanu
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari