Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:44 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Se împlinesc trei ani de la moartea academicianului Mircea Malița

ro

21 May, 2021 00:00 3045 Marime text
  • Mircea Malița a fost un academician român, diplomat, matematician, profesor universitar și eseist.
  • A fost numit la conducerea Ministerului Educației și Învățământului, iar în perioada mandatului său a reușit să promoveze studiul limbilor străine occidentale, studiul informaticii, dezvoltarea departamentelor de matematică și informatică și să susțină introducerea conceptului de management, acțiuni vizionare, de pionieriat în învățământ


Mircea Augustin Malița (n. 20 februarie 1927, Oradea, România – d. 21 mai 2018, București, România) a fost un academician român, diplomat, matematician, profesor universitar și eseist. Școala primară și primele trei clase de liceu le urmează în localitatea natală, Oradea. Din păcate, la nici 14 ani este nevoit să se refugieze din Ardeal și își continuă studiile la Liceul „Radu Negru“ din Făgăraș, apoi la liceul episcopiei greco-catolice din Beiuș unde îl are profesor de matematici pe Ștefan Musta, fost asistent la Universitatea din Cluj, cel care i-a insuflat pasiunea pentru matematică. În 1944 pleacă la București unde urmează Liceul „Gheorghe Lazăr“. Patru ani mai târziu își ia licența în matematici la Universitatea din București unde îi are ca profesori pe Grigore Moisil, Simion Stoilow, Miron Nicolescu, Ion Barbu, Octav Onicescu, Ovidiu Drâmbă, Atanasiu și Țițeica. În paralel urmează și filosofia.


În primii ani de facultate i se deschid și primele orizonturi înspre politică. Astfel, în 1948, a fost președinte al Frontului Democratic al Studenților, devenită ulterior Uniunea Națională a Studenților din România - inițial pe facultate, apoi pe Universitate, pe capitală, și în final (1948) pe țară. După transformarea UNSR în secție a Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitoresc, ocupă funcția de președinte. Conform Wikipedia, în această calitate îl însoțește pe Mihail Sadoveanu la Paris, în 1949, la Congresul Mondial al Păcii.


Revenit în București, după absolvire lucrează ca director al Bibliotecii Academiei Române (1950-1956). O perioadă este forțat să părăsească nu numai scena politică, dar și Academia. Ulterior însă revine alături de Sadoveanu și își începe cariera diplomatică în calitate de consilier al Misiunii Permanente a României pe lângă Organizația Națiunilor Unite, apoi, pentru doi ani, între 1961-1962, director al Direcției Culturale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.




La numai 22 de ani, în 1949, devine cadru didactic universitar, carieră pe care a desăvârșit-o cu succes peste șase decenii. În 1972 obține titlul de profesor universitar la Facultatea de Matematică a Universității din București, unde a fost titularul cursurilor Modele matematice în științe sociale și Logică și inteligență artificială, la catedra de Analiză matematică.


Prima misiune diplomatică o are la Montevideo, la Conferința UNESCO. Ulterior, la numai 29 de ani, este luat consilier de Athanase Joja în prima delegație românească la ONU (1956). În 1962 Mircea Malița primește deja postul de ministru adjunct la Ministerul de Externe, pentru ONU și relații multilaterale – diplomația conferințelor.


În 1970, Mircea Malița este numit la conducerea Ministerului Educației și Învățământului. În perioada mandatului său (februarie 1970 – octombrie 1972) a reușit să promoveze studiul limbilor străine occidentale, studiul informaticii, dezvoltarea departamentelor de matematică și informatică și să susțină introducerea conceptului de management, acțiuni vizionare, de pionieriat în învățământ.


Dublu licențiat, în matematică și filosofie, în 1972 și-a susținut teza de doctorat cu tema Modele matematice pentru negocieri. Vocația profesorală a academicianului Mircea Malița s-a manifestat și în domeniul diplomației, susținând expuneri și lecții diplomatice în cadrul unor înalte institute de diplomație internațională precum: Institutul Universitar de Înalte Studii Internaționale din Geneva, Asociația Austriacă de Politică Externă, în Statele Unite, în Marea Britanie.


A fost fondator și membru de onoare al Clubului de la Roma și vicepreședinte în Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), mai transmite Wikipedia. A fost coautor al rapoartelor acestei organizații: „No limits to Learning. Bridging the Human Gap. Report to the Club of Rome“ (1979), care a cunoscut o serie de ediții succesive, și „The Double Helix of Learning and Work. A Report to the Club of Rome“ (2003).


Ca apreciere a activității sale pe multiple planuri, în 1974 devine membru corespondent al Academiei RSR, iar în decembrie 1991 este ales membru titular al Academiei Române, în cadrul Secției de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie. La 30 octombrie 2009 a susținut, în Aula Academiei Române, discursul de recepție cu tema „Opuși inseparabili în gândirea românească“. A fost mandatat Președinte al Diviziei de Logică, Metodologie și Filosofia Științei din cadrul Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române. Este Președinte fondator al Fundației Universitare a Mării Negre aflată în structura Academiei Române. În 2010 publică studiul „România după criză. Reprofesionalizarea“, împreună cu dr. Călin Georgescu și cu contribuția mai multor membri ai Academiei Române și cercetători, mai transmite sursa citată.


Totodată, a fost fondator al Centrului European de Cultură din București, membru al Academiei Mondiale de Arte și Științe, al Academiei Internaționale de Perspectivă Socială, al Federației Mondiale a Studiului Viitorului și al Academiei Internaționale „Leonardo da Vinci“.


Printre lucrările publicate de Mircea Malița se numără:
  • Programarea pătratică (1968) - în colaborare cu Mihai Dragomirescu, Ed. Științifică
  • Matematica organizării (1971, tradusă în limba engleză în 1974) - în colaborare cu C. Zidăroiu, Ed. Tehnică
  • Modele matematice ale sistemului educațional (1972) - în colaborare cu C. Zidăroiu, Ed. Didactică și Pedagogică
  • Pagini din trecutul diplomației românești (1966) - în colaborare cu Virgil Cândea și Dinu C. Giurescu, Ed. Politică
  • Istoria prin ochii diplomatului (2014)
  • Cumințenia pământului. Strategii de supraviețuire în istoria poporului român (2010, 2012) - Ed. Corint
  • Hrana, problemă vitală a omenirii (1976), Institutul de Științe Politice
  • Dubla spirală a învățării și a muncii (2005) - în colaborare cu Orio Giarini - Raport către Clubul de la Roma, Ed. comunicare.ro (italiană-2003 UNESCO/CEPES)


În afara celor aproape 60 de volume proprii, Mircea Malița a mai lăsat și un important număr de studii și contribuții în alte peste 50 de volume, dar și aproape 500 de articole de popularizare din domeniul diplomației, istoriei, informaticii, al viitorologiei. Peste 200 de recenzii analizează opera publicată de Mircea Malița și numeroase alte semnalări în presă fac referire la evenimente din viața acestuia, mai transmite Wikipedia.


DREPTURI DE AUTOR
 
  1. Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
  2. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Citește și:

Lumea academică din România, în doliu. Un cunoscut academician s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani

Cartea zilei Mircea Malița, Dan Dungaciu, „Istoria prin ochii diplomatului

Cumintenia pamantului - Mircea Malita

Sursa foto – librariabucuresti.com
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari