Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:21 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Ex Ponto și orchestra sa epică, celebrând un sfert de veac de existență a breslei scriitoricești dobrogene

ro

04 Aug, 2020 00:00 2965 Marime text

O frumoasă și festivă antologie de proză contemporană a fost publicată de curând, la editura constănțeană Ex Ponto. Este un dar minunat adus iubitorilor de literatură, în anul în care Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România împlinește 25 de ani de activitate!
 
Intitulat „Ex Ponto Epic Orchestra”, volumul serios, de aproape 350 de pagini, cuprinde proze scurte sau fragmente de roman semnate de 19 autori contemporani, membri ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, care au apărut de-a lungul vremii (începând cu 2003, anul înființării publicației, și până în prezent) în revista Ex Ponto. Text/imagine/metatext, la rubrica de proză.
 
Este vorba despre a treia antologie de proză contemporană dobrogeană, după Vânzătorul de enigme (1993) și Concert la patru mâini (2005), iar inițiativa, selecția și coordonarea volumului le aparțin scriitorilor Ovidiu Dunăreanu și Dumitru Octavian Unc, primul semnând și un Argument al cărții.
 
Autorii antologați sunt, pe lângă „greii” spațiului literar pontic, scriitori cu stil deja inconfundabil, (Constantin Novac, Dan Perșa, Ovidiu Dunăreanu, Florin Șlapac), prozatorii dobrogeni Adrian Bușilă, Ștefan Caraman, Tudor Cicu, Constantin Cioroiu, Constantin Costache, Gheorghe Dobre, Apostol Gurău, Liviu Lungu, Mircea Lungu, Ernesto Mihăilescu, Angelo Mitchievici, Const.Miu, Ioan Neșu, Paul Sârbu, Ioan Florin Stanciu.
 
Frumos prezentat, ușor de citit, cu texte scrise în stiluri pe toate gusturile, de la post-modernism la realism magic, volumul ne asigură o selecție de proză de calitate, povestiri dulci-amărui, imprevizibile, pline de sensuri, care se desfășoară rapid și aruncă cititorul într-un șir nesfârșit de emoții, menite să-l mai scoată din rutină și hipnoza colectivă, și să-l mai pună puțin pe gânduri.
 
Admirabilă este prefața criticului Gabriel Rusu, care reușește, în doar câteva fraze, un portret succint și relevant al fiecărui autor în parte. Iată cum își încheie el prezentarea:
 

„Aceștia sunt membrii ExPonto Epic Orchestra. Specificul dobrogean, al spațiului, al textului despre el, este de găsit în cuvânt, în frazarea cuvântului, în anumita legănare sinestezică a vocabulelor, care e precum un dans inițiatic, în care viul pătimaș se vede răsfrânt în propria-i istorie de viu misterios. Bun venit la un concert de gală, cititorule!”
 
 
Citește și:

Ovidiu Dunăreanu - 70. Un povestaș magic, un clasic în viață

 #citesteDobrogea: Ovidiu Dunăreanu - 70. Scriind despre Dobrogea cu inefabilul sentiment al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari