Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:23 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Asociaţii şi societăţi la Constanţa, în perioada interbelică (II)

ro

21 Apr, 2021 00:00 2236 Marime text

În perioada interbelică, Constanţa era foarte bine organizată la nivelul asociaţiilor sociale, profesionale şi culturale, care reprezentau interesele unor grupuri de cetăţeni ai comunei urbane.


Societatea mutuo-soccrso (de ajutor reciproc a italienilor), avea sediul la Lloyd Triestino, pe strada Vânători. Preşedinte era Aurelio Zanelli, iar secretar Pietro Gasparini. Comunitatea italienilor din Constanţa şi din Dobrogea era în continua creştere în primii ani de după Marele Război.



Asociaţia invalizilor de război, îl avea preşedinte pe căpitanul N. Ştefan, acordând ajutor invalizilor din Primul Război Mondial, văduvelor şi orfanilor. Un rol important în cadrul acestei asociaţii îl avea şi renumitul avocat şi om politic Ioan N. Roman, considerat de marele istoric Nicolae Iorga, un adevărat "patriarh al Dobrogei".


Junimea macedo-română, reprezenta o societate culturalăcu sediul în strada Lascăr Catargiu, nr.9. Preşedinte al acesteia era dr. Virgil Apostolescu, iar vicepreşedinţi erau Nicolaie Papleacu şi Iancu Mihăilescu, în timp ce funcţia de secretar era deţinută de Nicolae Beza. Această societate culturală punea accentul pe propăşirea culturală a grupurilor macedoromânilor din Dobrogea şi de la Sud de Dunăre.


Societatea „Ajutorul", aparţinea meseriaşilor israeliţi, având sediul în strada Ion Brătianu, nr.6. Preşedinte al asociaţiei era Ad. Sapira, vicepreşedinte Zumer, secretar Tully Schwartz, iar casier era Wolf Schwartz.


Uniunea comercianţilor de cereale din Dobrogea, avea sediul în strada Marcu Aureliu, nr.11. Preşedinte era G. Georgescu, vicepreşedinţi erau Tulea Weissbuch şi D. Xantopol, secretar Gheorghe Ionescu, iar casier era Florea I. Florea.


Uniunea generală a micilor industriaşi şi meseriaşi, patroni din România Mare, avea sediul pe strada Carol, nr.57. Preşedinte al acesteia era Romulus Cocea, vicepreşedinţi fiind Făgăraş Vasile şi Badea Constantinescu.


Sindicatul automobiliştilor, avea ca preşedinte de onoare pe Ion Gheorghiu, şeful brigăzii de siguranţă.


Asistenţă publică, societate pentru ajutorarea celor săraci şi a copiilor sugari, având-o preşedintă pe dr. A. Pilescu.


Sindicatul hotelierilor, avea sediul în Hotelul Princiar, pe strada Ştefan cel Mare , nr.64. preşedinte al sindicatului era Ion Bărbulescu.


Alte societăţi sau asociaţii cu sediul în Constanţa erau: Societatea văduvelor de război, Societatea generală a funcţionarilor comerciali, Ocrotirea orfanilor de război, care avea sediul în clădirea Prefecturii, avându-l preşedinte pe G.L. Dumitru, consilier la Curtea de Apel.


Bekur -Hulim Rehiţa era o societate sacră a evreilor de rit spaniol, ce luase fiinţă în anul 1921. Preşedinte era Ilie Seni, vicepreşedinte Haim Benun, iar secretar Silberşlein Hoffner. Cenzori erau Ilie Israel şi Jacques Gabay, iar printre membrii de seamă se numărau: David Levy, I. Beniamin, Albert Veisi, Iosef Franzi. Numărul evreilor la începutul secolului al XX-lea era de 706 suflete, în Constanţa.
Putem conchide prin a spune că aceste asociaţii apărau interesele unor grupuri mai mari sau mai mici de cetăţeni, a unor grupuri entice aflate în minoritate ( evrei, italieni), implicate în bunul mers al societăţii în perioada interbelică.


Surse bibliografice:
Th. Ionescu, Constanţa şi Tekirghiolul. Ghid ilustrat. 1924, Institutul grafic "Albania", Constanţa
Petru Vulcan, Albumul național al Dobrogei. 1866-1877-1906, Tipografia Regală, București
Constanța –mărturii documentare, vol.1, coordonatori: Virgil Coman, Constantin Cheramidoglu, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012
***Minorităţile naţionale din România. 1918-1925, coordonatori. Ioan Scurtu, Liviu Boar, Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1995


Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.


Citește și:

#citeșteDobrogea: Măsuri adoptate de administraţia oraşului Constanţa pentru menţinerea curăţeniei în perioada interbelică
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari