Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:09 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea 11 ani de la trecerea în lumea celor drepți a lui Eugen Mazilu, „un actor cu un incontestabil farmec“

ro

24 Aug, 2022 13:35 2080 Marime text
  • În urmă cu 11 ani se stingea Eugen Mazilu, actorul constănțean cu „temperament artistic năvalnic, dar şi plin de sensibilitate“.

Pe 24 august 2011 se stingea din viață talentatul actor constănțean Eugen Mazilu. Cele peste 100 de roluri interpretate de acesta, memorabile de altfel, au încântat publicul Teatrului de Stat Constanța mai bine de de trei decenii.

Eugen Mazilu s-a numărat printre seniorii teatrului constănțean omagiați la evenimentul organizat de ZIUA de Constanța  în iunie 2018, când i-au fost acordate, in memoriam, Medalia „Jean Ionescu“ și placheta #RespectTeatru.

9.08.1949 - s-a născut la Constanța, în familia lui Dumitru și Stana Mazilu. A absolvit Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța;

1972 - absolvă Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București

1972-1973 - actor la Teatrul „M. Eminescu” din Botoșani             
                
1973-2009 – actor la Teatrul Dramatic Constanța, redenumit din 2004 - Teatrul de Stat Constanța

1985-1990 - director al Teatrului Dramatic Constanța.

2018 - i-a fost conferită post-mortem medalia „Jean Ionescu”, de către Consiliul Județean Constanța

24.08.2011 - se stinge fulgerător la doar 62 de ani

Roluri interpretate (selectiv): Slender („Nevestele vesele din Windsor” de William Shakespeare); Tîndală („Sînziana și Pepelea” de Vasile Alecsandri); Braharu („Opinia publică” de Aurel Baranga); Mac („Tatăl nostru uneori” de Eugen Lumezianu); Periplectomenus („Miles gloriosus” de Titus Maccius Plautus); Pipirig („Marele soldat” de Dan Târchilă); Abram („Cercul pătrat” de Valentin Kataev); Un corifeu („Legendele atrizilor” după Eschil, Sofocle și Euripide, scenariul și regia Silviu Purcărete); Menas („Fântâna Blanduziei” de Vasile Alecsandri); Daniel Zglobiu („Capcana de nichel” de Eugen Lumezianu); Tily („Cel care primește palme” de Leonid Andreev); Gore („Mobilă și durere” de Teodor Mazilu); Tudor („Omul nu-i supus mașinii” de Tudor Popescu); Talthybios („Hecuba” de Euripide); Rex („Cum se numesc cei patru Beatles” de S. Poliakoff); Suif („Hop, Signor” de M. Ghelderode); Bălălău („Capul de rățoi” de George Ciprian); Băiatul („Jucătorul de table” de Ion Coja); Filippetto („Bădăranii” de Carlo Goldoni); Surdu („Milionarul sărac” de Tudor Popescu); Leonil („Piatra din casă” de Vasile Alecsandri); Mincu („Jolly Joker” de Tudor Popescu); Teseu („Oedip” după Sofocle și Eschil); Doctorul Balanzoni („Mincinosul” de Carlo Goldani); Zilov („Vânătoarea de rațe” de Al. Vampilov); Macduff („Macbeth” de William Shakespeare); Onek („Ghebosul” de S. Mrozek); Polinice („Oedip” scenariu de V. Cojocaru, după autori antici); Kocikoriov („Căsătoria” de N. V. Gogol); Pheres („Acesto” de Euripide); Șamraev („Pescărușul” de A.P. Cehov); Marton („Unde-i revolverul” de George Gabor); Erin („A înnebunit lumea” de G. Bănică, după V. Suksin); Domnul I/Ministrul informatieiși propagandei („Operă pentru viitorii dictatori” de A. Doriadis); Valclav („Răzbunarea” de Al. Fredro); Ipolit („Revelion la baia de aburi” de E. Reazonov și E. Braghinski); Kumsacer („Pana de automobil” de Friedrich Dürrenmatt). A lucrat cu regizorii: Dominic Dembinski, Grigore Gonța, Andrei Mihalache, Ion Maximilian, Siliviu Purcărete, Constantin Dinischiotu. Roluri în filme (selectiv): „Toate pînzele sus” (regia Mircea Mureșan); „Declarație de dragoste” (regia Nicolae Corjos); „Rochia albă de dantelă” (regia Dan Pița); „Aurul Alb” (regia Ovidiu Drăgănescu). A fost membru A.T.M. și membru UNITER.

Are trei copii: Cosmin, Horațiu și Ozana.
 
Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian l-au potretizat pe reputatul artist în volumul  „Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii”:
 
„Eugen Mazilu este un actor cu un incontestabil farmec, cu mijloace de expresie înscrise într-un registru larg. Talentul său se manifestă liber, spontan, servindu-se dezinvolt de uneltele firesc dobândite în ani, fie că joacă în registru expresionist, dramatic sau comic. Temperament artistic năvalnic, dar şi plin de sensibilitate, a interpretat în anii '90 roluri variate, a dăruit chipuri expresive personajelor sale din spectacolele «Macbeth», «Târfa cu respect», «Cum să-ţi înşeli nevasta», «Vârcolaci, vampiri, strigoi», «Soţul păcălit», «Comedie pe întuneric», «Căsătoria», «A înnebunit lumea», «Revizorul», «Unde-i revolverul?»".

Sursă de documentare: „Dicționar de personalități dobrogene”, vol. IV de dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, dr. Constanța Călinescu, Vanghele Culicea, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu, Mariana Păvăloiu, Anaid Tavitian, Eugen Timofticiuc, publicat de Editura Ex Ponto, sub coordonarea Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ Constanța

Citește și:

Despre Eugen Mazilu, marele actor constănțean – „Talentul său se manifesta liber, spontan, servindu-se dezinvolt de uneltele firesc dobândite în ani“

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari