Arhive dobrogene Memoriul Camerei de Agricultură Constanta privind aplicarea prețurilor maximale pe piața Constanței
16 Oct, 2025 17:00
16 Oct, 2025 17:00
16 Oct, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
218
Marime text


Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori, ne întrebăm ce se întâmpla exact în urmă cu un 50 de ani, un secol sau două secole în urbea noastră, Constanța, sau prin împrejurimi, în Dobrogea. În acest sens, documentele de arhivă stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările petrecute în urmă. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda digital din izvoarele scrise ale istoriei dobrogene, selectate și publicate deja, cu pricepere, în lucrări de specialitate, precum lucrarea „Arhive dobrogene“, îngrijită de dr. Constantin Cheramidoglu.
Volumul „Arhive dobrogene“, editat de istoricul constănţean dr. Constantin Cheramidoglu, a fost publicat în anul 2023, la editura StudIS, Iaşi.
Strălucita lucrare a istoricului Cheramidoglu completează bibliografia dobrogeană, prin publicarea unor documente de arhivă de o înaltă importanţa istorică, socială, politică, economică, juridică despre regiunea din sud-estul României, acoperind o întinsă perioadă, 1887-1950. Constantin Cheramidoglu continuă, astfel tradiţia iniţiată de Tudor Mateescu prin volumul din anul 1975, continuată apoi de Marin Stanciu şi colaboratorii săi în anul 1988, precum şi de Virgil Coman şi alţi arhivişti dedicaţi în anii următori.
În ceea ce priveşte structura lucrări, remarcăm că autorul a ordonat cronologic documentele, întocmai cu specificul arhivelor deţinute de instituţiile arhivelor din Constanţa şi Tulcea. Tomul se deschide cu o generoasă prezentare istorică a arhivelor dobrogene, „aceste locuri atât de încercate de istorie“.
15 octombrie 1930, Constanța. Memoriul Camerei de Agricultură a județului Constanta, privind aplicarea prețurilor maximale pe piața Constanței.
Din generoasa selecție de documente, observăm că în urmă cu aproximativ 95de ani, pe 15 octombrie1930, afost redactat Memoriul Camerei de Agricultură a județului Constanta, privind aplicarea prețurilor maximale pe piața Constanței.Reprezentanții Camerei cer primarului retragerea„ordonanțelelor cu prețurile maximale pentru produsele agricole sau cele provenite din ele, de ori-ce natură“. În expunerea de motive, Camera arată că ar trebui să se reglementeze „cum s-a procedat în ultimul timp cu comerțul de cereale: să se micşoreze toate sarcinile care măresc costul de regie al intermediarului”.
„Camera de Agricultură ajud. Constanţa
Nr. 2825 din 15 octombrie 1930
Domnule Primar,
Faţă de situaţia economică, socială şi chiar politică extrem de critică, în care se găseşte tara noastră și care situaţie în ultimul timp s-a agravat și mai mult în special prin catastrofala cădere a preţurilor noastre agricole, avem onoarea, potrivit hotărârii Comitetului nostru de Directie din 18 l.c., să vă supunem cele ce urmează cu privire la regimul de preţuri maximale, pe care îl aplicaţi cu o nouă vigoare produselor agricole sau provenite din cele agricole, vândute în detaliu consumatorilor din municipiul Dv.
Este incontestabil, că între preţul pe care îl obţine producătorul şi cel pe care îl plăteşte consumatorul este o diferenţă cel mai adesea nepermis de mare, depăşind nepermis de mult chiar cheltuielile de regie ori cât de real urcate. Nu noi, o cameră de agricultură, o să negăm acest fapt extrem de dureros, în primul rând pentru producătorul agricol.
Această neomenească speculare în ambele direcţii- a producătorului si a consumatorului - se datorește însă unor anumite împrejurări speciale şi anormale ale vieţi noastre economice. În primul rând este lipsa si scumpetea capitalului, care împiedică concurenţa, între cei ce fac comerţul intermediar, şi care adesea chiar favorizează cartelurile.
Ca una din multele dovezi, este faptul, că această speculare se manifestă cu mai multă putere mai ales acolo unde se cere investire de capitaluri importante sau o anumită specializare,cum e, de pildă, la pâine, măcelării, etc. această speculare are loc însă, într-o măsură anormală, în toate domeniile comerţului nostru, la cereale, la forestiere, etc. Faptul, că în unele domenii se manifestă, cum am arătat, cu o deosebită putere, nu modifică deloc datele esenţiale ale problemei.
O însănătoşire (normalizare) a vieţii economice şi în special o restrângere a beneficiilor intermediarilor nu se poate obţine decât prin înlăturarea cauzelor ce provoacă anormala lor creştere.
Dacă înlăturarea cauzelor nu stă în puterea noastră, rămânem neputincioşişifaţă de efectele lor. Numai cu comprimarea preţului plătit de consumator, fără a schimba cu nimic cauzele ce favorizează creşterea anormală a beneficiului reţinut de intermediar, nu se poate atinge scopul urmărit: reducerea acestui beneficiu. Această comprimare se va transmite prin intermediar asupra producătorului şi singurul rezultat va fi lovirea acestuia, care va obține prețuri şi mai mici.
O comprimare în interior, prin ordonanţe de preţuri maximale, a preţului de vânzare în detaliu al produselor agricole consumabile în ţară, este identică în efectele sale cu fosta comprimare în interior prin taxe vamale de export sau cu comprimarea venită din afară, (de exemplu, prin dumpingul rusesc) a produselor agricole exportabile. Şi într-un caz si în altul, tot producătorul înregistrează comprimarea. Şi într-un caz şi în altul, comprimarea nu atinge partea reţinută de intermediar din preţul final permis de această comprimare.
Şi dacă acesta este adevărul - dealtfel cunoscut de toată lumea - ne permitem a Vă întreba, Domnule Primar: este acum momentul ca pe lângă efectele dezastruoase ale dumpingului american şi rusesc să se adaogeşi efectele, ce pot fi tot atât de dezastruoase, ale ordonantelor cu preţuri maximale?
Cei ce cu adevărat sufăr de pe urma scumpetei pâinei, a cărnei sau a altor produse agricole sau provenite din cele agricole sunt nu numai o parte din ea - o minoritate pe care o pretuim la abia 5% populaţiaţării — sau cel mult la 10%. Ori cât ar suferi această minoritate, ori-cât ar merita întreaga noastră compătimire, putem oare condamna de dragul ei imensa majoritate a producătorilor agricoli azi tot atât de mizeră si tot atât de demnă de compătimirea noastră?
Este drept, că primarii şi consiliile comunale ale oraşelor, au în grija lor populaţiaoraşelor, nu producătorul agricol din tara.
Este foarte adevărat şi în situatiuni normale este evident, că acest argument ar fi el singur suficient, să respingeti ori-ce amestec în felul cum înţelegeţi să gospodariti interesele populaţiei date în grija Dv., dar oraşele nu alcătuiesc unităţi economice şi sociale cu totul izolate de viata economică şi socială a restului ţării. Sunt interdependente, care uneori - cum e în situaţia de azi - silesc să se treacă peste interesele speciale ale părților ce compun viata economică şi socială a unei ţări.
Credem, că Vă este cunoscut, că cumplita criză, prin care trece populaţia agricolă a ţării, indreptateste cele mai negre previziuni cu privire chiar la linişteaţării. Dacă în anii de dupa război focarele de primejdii sociale erau la oraşe, ele s-au deplasat azi la sate.
Și atunci, ne permitem a repeta întrebarea: este oare acum momentul, ca prin preţuri maximale să se agraveze şi mai mult cauzele nemultumireişi îngrijorării generale - să se toarne gaz peste foc? Vizitându-se în ultimul timp de pildă, târgurile noastre de vite, pentru a se vedea preţurile de nimic ce se oferă din cauza sau pe motivul preţurilor maximale? Dăm oare cu aceste preţuri maximale dovada de simţulrealitatilor? Se încadrează ele oare in politica agrară imbratisata de actualul guvern?
Dacă se doreşte să se aducă cu adevărat o usurare, cel putinparţială, consumatorului, atunci să se procedeze așa cum s-a procedat în ultimul timp cu comerțul de cereale: să se micşoreze toate sarcinile care măresc costul de regie al intermediarului. De pildă: să se micşoreze chiria gheretelor percepută de comună, să se micsoreze diferitele impozite percepute de Dv. etc., etc. Iar dacă veniturile scad să se reducă şi cheltuielile si lucrările edilitare la strictul necesar.
Pentru a nu vă răpi pretiosul timp, ne mărginim expunerea numai la considerentele de mai sus, pe care le socotim mai de căpetenie şi Vă rugăm Domnule Primar, să binevoiți a lua în considerare această expunere și a retrage ordonanțele cu prețurile maximale pentru produsele agricole sau cele provenite din ele, de ori-ce natură.
Preşedinte (ss) indsc.
Director, (ss) indsc.
Domnului Primar al Municipiului Constanta.
*SAAN. Constanta, fond Primăria Constanţa, dosar 6/1930. ff 39, 60.“
Sursă foto: ZIUA de Constanța
Descarcă gratuit lucrarea Arhive dobrogene“, de Constantin Cheramidoglu din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța
Citește și:
Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu: „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii