29 iulie 1941 Raportul primarului orașului Sulina privind situația în oraș după bombardamente
31 Jul, 2026 17:00
31 Jul, 2026 17:00
31 Jul, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
284
Marime text
284
Marime text

- Autorul raportului arată consecințele dezastruoase în urma bombardamentelor, atât de violente „încât nu există lovitură la o distanţă mai mare ca 200 m., acestea fiind cazurile cele mai fericite”.
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori, ne întrebăm ce se întâmpla exact în urmă cu un 50 de ani, un secol sau două secole în urbea noastră, Constanța, sau prin împrejurimi, în Dobrogea. În acest sens, documentele de arhivă stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările petrecute în urmă. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda digital din izvoarele scrise ale istoriei dobrogene, selectate și publicate deja, cu pricepere, în lucrări de specialitate, precum lucrarea „Arhive dobrogene“, îngrijită de dr. Constantin Cheramidoglu.
Volumul „Arhive dobrogene“, editat de istoricul constănţean dr. Constantin Cheramidoglu, a fost publicat în anul 2023, la editura StudIS, Iaşi.
Lucrarea istoricului Cheramidoglu completează bibliografia dobrogeană, prin publicarea unor documente de arhivă de o înaltă importanţa istorică, socială, politică, economică, juridică despre regiunea din sud-estul României, acoperind o întinsă perioadă, 1887-1950. Constantin Cheramidoglu continuă, astfel tradiţia iniţiată de Tudor Mateescu prin volumul din anul 1975, continuată apoi de Marin Stanciu şi colaboratorii săi în anul 1988, precum şi de Virgil Coman şi alţi arhivişti dedicaţi în anii următori.
În ceea ce priveşte structura lucrări, remarcăm că autorul a ordonat cronologic documentele, întocmai cu specificul arhivelor deţinute de instituţiile arhivelor din Constanţa şi Tulcea. Tomul se deschide cu o generoasă prezentare istorică a arhivelor dobrogene, „aceste locuri atât de încercate de istorie“.
29 iulie 1941, Sulina - Raportul primarului orașului Sulina privind situația în oraș după bombardamente
Prezentăm un alt raport privind situația din Dobrogea din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Astfel, din generoasa selecție de documente, observăm că în urmă cu aproximativ 85 de ani, pe 29 iulie 1941, a fost întocmit un raport privind situație în Sulina, județul Tulcea după bombardamentele de la finalul lunii iulie.
Primarul localității Sulina arată care sunt necesitățile pentru pentru întoarcerea locuitorilor urbei, evacuați și refugiați în alte localități din pricina războiului. Autorul raportului arată consecințele dezastruoase în urma bombardamentelor, atât de violente „încât nu există lovitură la o distanţă mai mare ca 200 m., acestea fiind cazurile cele mai fericite”.
„Primăria orașului Sulina
Nr. 2575/1941 iulie 29
Domnule prefect,
În vederea organizărei readucerii la căminuri a populaţiei oraşului evacuată în judeţ, avem onoare a vă raporta următoarele:
Mai înainte ca înapoierea locuitorilor să se facă masiv, sunt necesare următoarele măsuri:
1/ Aprovizionarea orașului cu:
- făină
- ulei şi
- zahăr
alimente complet lipsă de pe piaţă. Stocul existent nu ajunge nici zilnic să facă faţă celor 300-400 suflete rămase sau înapoiate deja. Cum, odată cu locuitorii s-au evacuat şi comercianții, vă rugăm să binevoiţi a da dispozitiuni comunelor din judeţ să pună în vedere următorilor comercianți cu capital mai mare, să se înapoieze deîndată în oraş - luând în prealabil contact cu serviciul aprovizionărei de la Prefectură: Constantin loanidis, Elefterie Zamfiropol, Constantin Cuchios si Odiseea Survanos si N. Garbis.
2/ Înapoierea populaţiei să se facă treptat pentru ca să ni se permită organizarea mijloacelor de aprovizionare, spre a nu fi expusă la foame. Credem că în acest scop ar fi necesar fixarea unui itinerar pe comune. De asemeni vă rugăm a ordona rechizitionarea căruțelor pentru transportul evacuaților, dacă nu gratuit cel puțin, contra unei plăţi modeste, majoritatea locuitorilor fiind oameni nevoiaşi. Vă mai rugăm să binevoiți a interveni ca vasele N.F.R. să transporte refugiații şi bagajele lor gratuit.
3/ Bombardamentul a fost atât de violent încât nu există lovitură la o distanţă mai mare ca 200 m., acestea fiind cazurile cele mai fericite. Astfel fiind, toate clădirile nu mai au geamuri. Peste 220 de clădiri sunt dărâmate sau grav avariate. Aproape 500 sunt deteriorate uşor. Din această cauză una din cele mai grele probleme ce ni se pun este adăpostirea populaţiei. Locuitorii oraşului, pauperizati, nu sunt în măsură să-și mai poată reface căminurile, cu excepţia câtorva cu dare de mână.
Trebuit să folosim soldul bugetar al comunei, care s-a epuizat.
Refacerea oraşului nu o vedem posibilă decât printr-un ajutor de la stat, atât primăriei pentru refacerea străzilor, trotuarelor şi imobilelor distruse sau avariate, cât şi locuitorilor pentru refacerea clădirilor. Vă rugăm ca şi în această privinţă să binevoiti a interveni să se trimită oraşului;
- geamuri
- material lemnos
- ciment şi var.
Materialele de mai sus să fie distribuite de Primărie sau alt oficiu dacă nu gratuit, eșalonat pe câţiva ani, dându-se eventual locuitorii în debit cu valoarea lor. Realizarea acestei măsuri este cât se poate de urgentă, toamna începând în această regiune vecină mărei foarte de timpuriu (pe la 15 septembrie),
4/ Pentru moment avem onoare a vă ruga să binevoiti, a ne acorda din fondul de ajutor al Prefecturei, suma de lei 20.000 cu care să achităm pâinea şi făina distribuită până în prezent populaţiei sărace din oraș cât și formațiunilor de A.P. a căror membri, lipsiţi de lucru din cauza evacuărei oraşului, erau fără nici un mijloc de trai.
5/ În oraş a sosit o echipă militară pentru refacerea canalizărei cu apă potabilă. Echipa încă nu poate activa fiind lipsită de materiale. Vă rugăim a interveni telegrafic la Ministerul Sănătăţei - proprietarul uzinei - să trimită tubulatura necesară refacerei, deoarece consumul apei nefiltrate poate provoca locuitorilor si armatei epidemii grave.
Cunoaștem Domnule Prefect, părinteasca grije ce o purtaţi județului şi afectiunea specială greu încercatului nostru târg si pentru aceasta sperăm că ne veţi acorda pretiosul Domniei- Voastre sprijin, pentru refacerea lui.
Primar (ss) indsc.
Secretar (ss) indsc.
D-lui Prefect al judeţului Tulcea
*S.J.A.N. Tulcea, fond Prefectura jud. Tulcea, Serv. Administrativ, dosar 996/1941, f. 2.”
Sursă foto cu rol ilustrativ (Sulina - aprox. 1930):„Dunărea. Călăuză turistică“, de R. I. Călinescu
Descarcă gratuit lucrarea Arhive dobrogene“, de Constantin Cheramidoglu din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța
Citește și:
Cea mai recentă apariție editorială a lui Constantin Cheramidoglu: „Arhive dobrogene”, un volum de documente care își propune să aducă la cunoaștere istoria Dobrogei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


