Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:32 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al doilea la Roland Garros

ro

22 May, 2022 14:56 1693 Marime text
Sorana Cîrstea,foto: facebook/ Sorana Cîrstea Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, duminică, după ce a învins-o pe germanca Tatjana Maria cu 6-3, 6-3.

Sorana Cîrstea (32 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 26, a obţinut o victorie facilă, după 64 de minute, deşi a fost condusă cu 3-0 în setul secund.

Românca a reuşit 34 de mingi direct câştigătoare (faţă de 11) în meciul cu Tatjana Maria (34 ani, 107 WTA), dar a făcut şi mai multe erori neprovocate (26-8).

Cîrstea s-a impus şi în primele ei două dueluri cu Maria: 6-4, 7-6 (5) în 2013 în primul tur la Charleston şi 5-7, 7-6 (3), 6-2 în 2019 în primul tur la Limoges.

Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA.

Următoarea adversară a Soranei va fi americanca Sloane Stephens sau germanca Jule Niemeier.


Sursa: Agerpres 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii