Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:18 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul Constanța a transferat un internațional de tineret al Republicii Moldova

ro

14 Aug, 2020 16:59 3219 Marime text
  • Sebastian Iulian Agachi și-a început junioratul la Zimbru Chișinău și l-a definitivat la Academia „Gheorghe Hagi“.

FC Farul Constanța a anunțat un nou transfer, cel al portarului Sebastian Iulian Agachi, acesta urmând să evolueze pentru echipa de pe litoral în sezonul viitor al Ligii a 2-a.

În vârstă de 20 de ani, pe care îi va împlini luna viitoare, Agachi este internațional de tineret al Republicii Moldova.

Și-a început junioratul la Zimbru Chișinău și l-a definitivat la Academia „Gheorghe Hagi“, iar în campionatul trecut a jucat în Liga a 2-a, pentru FC Argeș, bifând 8 prezențe între buturi.

Foarte bucuros că sunt la Constanța. Cunosc bine orașul, pentru că am stat trei ani aici, îi cunosc bine și pe mulți dintre colegii din echipă, așa că mă voi adapta rapid. Știu ce înseamnă Liga a 2-a, am jucat în sezonul trecut la FC Argeș, cred că am făcut-o bine, iar experiența aceasta m-a ajutat. Cred că va fi un sezon mai dificil decât cel precedent, pentru că sunt multe echipe care au pretenții la promovare. Va fi o luptă strânsă și îmi doresc să fim și noi acolo. Sper să ne îndeplinim obiectivele, atât de echipă, cât și personale, a spus Agachi, penru site-ul official al clubului.


Fotbalistul a transmis și un mesaj pentru suporterii constănțeni:

Să fie alături de noi, chiar dacă nu pot veni în tribune deocamdată. Să ne susțină și le promitem că vom da totul pe teren.


Sursa foto: FC Farul Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii