Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:17 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesie, activitate, responsabilităţi Cine sunt membrii Iniţiativei România Liberală, filiala Constanţa

ro

04 Nov, 2013 00:00 2508 Marime text
În urmă cu aproape o lună, pe data de 11 octombrie, s-a lansat în Constanţa, Iniţiativa România Liberală. La fel ca şi celelalte structuri din ţară, filiala constănţeană a acestei organizaţii non-guvernamentale îşi propune constituirea urgentă a soluţiei politice de dreapta, autentică şi credibilă.

În rândurile ce urmează vă vom prezenta cine sunt constănţenii, care s-a alăturat IRL Constanţa la început de drum, militând pentru acest deziderat. De precizat că niciunul dintre aceştia nu are apartenenţă politică, ei nefiind înregimentaţi până acum în vreun partid. Ceea ce au în comun membrii IRL este că simpatizează cu dreapta românească. Mai împărtăşesc ceva, şi anume profesiile deţinute, fiind fie comandaţi de navă, fie directori în asigurări.

În prezent, conducerea filialei IRL Constanţa este formată din Consiliul Director cu următoarea componenţă: preşedintele Consiliului Director - Virgiliu G. Miștoiu, vicepreşedintele Consiliului Director - Decebal Ionescu, şi membrii acestui for în persoana următorilor - Cristian Popescu, Ioan Belcin, Petru Sufragiu.
Consiliul Consultativ al IRL Constanţa este prezidat de Liviu Baitel, iar George Georgescu, Viorel Florescu, Liviu Olteanu şi Gabriel Grosu au calitatea de membri ai Consiliului Consultativ.
 
Un medic, un inginer şi mai mulţi comandanţi
 
Începem cu prezentarea liderului IRL Constanţa, Virgiliu Gheorghe Miştoiu. Potrivit CV-ului, preşedintele IRL Constanţa este comandant de navă, specializat în tancuri petroliere şi se află încă în activitate pe nave cu pavilion străin.
Decebal Ionescu, vicepreşedintele Comitetului Director este economist de profesie, în prezent fiind pensionat. Decebal Ionescu s-a alăturat IRL, în calitate de membru, în luna mai 2013.

Liviu Baitel, vicepreşedintele Consiliu Consultativ este, de asemenea, economist, dar şi administrator al unei societăţi comerciale specializate în construcţii. Liviu Baitel este foarte activ şi-n plan literar, fiind atras în special de poezie. Din mai 2013 este membru IRL Constanţa.
Ioan Belcin, membru al Comitetului Director, este medic de profesie, fiind asociat unic şi administratorul unei clinici medicale în Constanţa, iar din mai 2013, membru IRL Constanţa.
Petru Sufragiu, membru în Comitetul Director, este comandant de navă. În prezent, ocupa funcţia de director la o societate de asigurări, fiind responsabil de secţiunea Navală. Din mai 2013 este membru IRL Constanţa.

Cristian Popescu, membru în Comitetul Director, este de profesie „ofiţer mechanic maritime”. În momentul de faţă Cristian Popescu deţine calitatea de asociat unic într-o societate comercială cu domeniul de activitate orientat către echipamentele medicale. Din mai 2013 este membru IRL Constanţa.
Liviu Olteanu este membru în Consiliul Consultativ, fiind de profesie inginer cu specializări în construcţii. În prezent, Liviu Olteanu este director de departament în cadrul unei societăţi de asigurare, fiind responsabil de secţiunea Agricolă.
Gheorghe Georgescu este membru în Consiliul Consultativ şi deţine calitatea de comandant.

La ora actuală, Gheorghe Georgescu este angajat al Administraţiei Porturilor Dunărene. Din august 2013 este membru IRL Constanţa.
Gabriel Grosu este membru în Consiliul Consultativ şi şeful unei agenţii de asigurări. Din august 2013 a devenit membru IRL Constanţa.
Viorel Florescu este membru în Consiliu Consultativ având calitatea de comandant. În prezent, Viorel Florescu este angrenat în serviciile de Pilotaj. Din septembrie 2013 este membru IRL Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii