ISU „Dobrogea“, în instanţă! Trei dosare au fost deschise. Despre ce este vorba

11 Jul, 2019 00:00
11 Jul, 2019 00:00
11 Jul, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2992
Marime text
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa a fost acţionat în instanţă în trei dosare diferite ce au ca obiect litigii privind funcţionarii publici.
Toate cele trei dosare au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Constanţa la data de 9 iulie 2019. În total sunt 19 angajaţi care au acţionat în instanţă inspectoratul. Este vorba de reglementarea drepturilor salariale la nivelul în care sunt prevăzute în legislaţia actuală.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii