Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:10 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Drăghici Mircea Gheorghe, fostul trezorier al PSD, trimis în judecată de DNA

ro

25 Jul, 2019 11:40 1789 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată lui Drăghici Mircea Gheorghe la data faptelor, trezorier al unui partid, pentru săvârșirea infracțiunilor de: 

- utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate
- delapidare (2 fapte)

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut în esență următoarea stare de fapt: 

În perioada 15.02.2018 – 11.06.2018 Drăghici Mircea Gheorghe, având atribuții de gestionare și administrare a bunurilor și fondurilor bănești aparținând formațiunii politice respective, a utilizat suma de 380.000 euro provenită din subvenția acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă, pentru a-și cumpăra un imobil în cartierul Pipera, orașul Voluntari, județ Ilfov.

Cu acești bani, inculpatul a acoperit parțial, în proporție de peste 2/3, valoarea imobilului respectiv.
 
Plata din subvenții a sumei respective a fost disimulată prin încheierea unui contract de închiriere din care reieșea că banii respectivi ar fi plătiți de partid drept chirie, iar nu pentru beneficiul trezorierului.

În acest sens, în cursul lunii februarie 2018, în exercitarea funcției de trezorier, Drăghici împreună cu o persoană din familia sa, a negociat și a convenit să achiziționeze, de la un vânzător, un imobil cu valoare de circulație de peste 500.000 euro, pe care să-l achite, în parte, cu sume de bani pe care le gestiona în calitate de trezorier, și în parte, cu fonduri proprii.

În 15.02.2018, au fost încheiate două contracte:
  • o promisiune de vânzare cumpărare între vânzătorul imobilului și persoana din familia inculpatului pentru suma de 180.000 euro (plătită din fonduri proprii)
  • un contract de închiriere între același vânzător și formațiunea politică (care practic îi asigura vânzătorului imobilului că va încasa diferența până la valoarea reală de peste 500.000 euro, din subvențiile primite de partid)

Contractul de închiriere fusese încheiat pentru o perioadă de 10 ani (01.03.2018 - 01.03.2029), valoarea totală a chiriei de 380.000 euro urmând a fi achitată timp de 18 luni.

În realitate, întreaga contravaloare a contractului a fost achitată în avans, într-un interval de timp de 5 luni din sume de bani provenite din subvenția acordată formațiunii politice în baza Legii nr. 334/2006, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

După declanșarea controlului de către Autoritatea Electorală Permanentă cu privire la utilizarea subvențiilor de formațiunea politică în cadrul căreia inculpatul îndeplinea funcția de trezorier, a fost reziliat contractul de închiriere, precum și promisiunea de vânzare-cumpărare și au fost restituite sumele de bani încasate cu titlu de chirie și pentru achiziționarea imobilului.

În 10.07.2017, formațiunea politică, prin trezorier, a cumpărat un autoturism de lux (marca Mercedes Benz model GLE 350 Coupé).
După numai câteva zile, autoturismul ar fi fost vândut unei persoane din familia trezorierului, însă contravaloarea acestuia nu a fost încasată de partid la data înstrăinării bunului cu o valoare de 324.800 lei.

Banii pentru autoturism au fost plătiți abia la data de 23.08.2018. 

Formațiunea politică a ales ca, în urma propriilor analize, să își exprime poziția procesuală, cu privire la constituirea de parte civilă, până la începerea cercetării judecătorești în cauză.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, comunică DNA.

Referitor la persoana care, la data faptelor, deținea funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) și față de care procurorii anticorupție au dispus efectuarea urmăririi penale în același dosar, DNA face precizarea că a fost dispusă disjungerea cauzei, formarea unui nou dosar și continuarea cercetărilor.

De asemenea, aceeași soluție a mai fost dispusă și față de alte persoane și infracțiuni. 

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii