Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:23 04 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cartea „10 povești și rețete pierdute prin Deltă. Cu 100 de fotografii de Valeriu Leonov“ se lansează la Biblioteca Județeană Constanța

ro

30 Aug, 2021 12:50 3015 Marime text

 
  • „10 povești și rețete pierdute prin Deltă. Cu 100 de fotografii de Valeriu Leonov“ este ultima carte publicată de scriitorul Teodor Hossu-Longin.
 Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ Constanța organizează vineri, 03 septembrie 2021, ora 17:30, în Aula Bibliotecii, lansarea cărții „10 povești și rețete pierdute prin Deltă. Cu 100 de fotografii de Valeriu Leonov“ a lui Teodor Hossu-Longin. 

„Carte de călătorii sau carte de bucate? Album de fotografii sau volum de povestiri și istorii orale? Cartea lui Teodor Hossu-Longin este câte ceva din toate acestea, însă ceea ce ține toate bucatele pe masă este secretul autorului de a da chip și gust, nu numai literar, Deltei Dunării pe care o străbate în toate direcțiile pentru a-i descoperi ascunse și enigmatice locuri, dar și deliciile culinare păstrate în străvechi rețetare.

Pentru a reda vieții plăcerea ei, mâncarea trebuie vorbită cu cei care-l însoțesc, dar mai ales cu cei care o pregătesc după tipare strămoșești, lipovenești, turcești, un întreg Levant de miresme purtate prin timp, dintr-un Orient îndepărtat. O adevărată polifonie culturală și carte de identitate dobrogeană, volumul lui Teodor Hossu-Longin asezonează bucatele și cu decupaje nimerite ale unor poeme reprezentative pentru farmecul locurilor, dar mai ales cu fotografiile fascinante ale lui Valeriu Leonov, ferestre care deschid către o lume de poveste. În mod cert, autorul a pus în carte inedită întreaga sa pasiune pentru oamenii și locurile Deltei Dunării, pentru ceea ce numai aici putem găsi!“, transmit organizatorii.

Angelo Mitchievici, directorul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ Constanța, va prezenta cartea. Autorul va purta un dialog deschis cu publicul și va oferi o sesiune de autografe.

Lansarea de carte face parte dintr-o serie de evenimente menite să promoveze cultura și civilizația dobrogeană, să sublinieze profilul identitar al acestei regiuni, precum și valorile care o edifică.

Despre scriitorul Teodor Hossu-Longin

Teodor Hossu-Longin s-a născut în anul 1972, la București. La 26 de ani, a publicat volumul de proză scurtă „Crima și alt povestiri“ la Editura Cartea Românească, fiind distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România.

Timp de puțin peste două decenii, s-a dedicat jurnalismului de televiziune, dar în 2017 a revenit în lumea poeziei românești cu volumul „Mortua Est“, care a primit o distincție onorantă, Premiul editurii Cartea Românească pentru proză. A devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar în noiembrie 2018 a lansat un volum de proză scurtă numit „13, cu noroc“.
 
Citește și:

Scriitorul Teodor Hossu-Longin a donat 800 de volume Școlii nr. 12 B.P. Hasdeu din Constanța

Seară literară la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța, închinată regretatului medic Octavian Dumitru Unc (galerie foto)

ZIUA LIVE. Existența unei biblioteci în Constanța este un aspect care ar trebui valorizat mai mult, pe viitor?


 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii