Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Seară literară la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” din Constanța, închinată regretatului medic Octavian Dumitru Unc (galerie foto)

ro

07 Aug, 2021 00:00 4635 Marime text
  • La Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța a avut loc vineri, 6 august, lansarea cărții in memoriam Octavian Dumitru Unc, „Drumuri de ieri”, poezie, (Ex Ponto, 2021).
Volumul este alcătuit din poeme de dragoste inedite, pe care autorul nu a avut ocazia să le publice, postfațând o operă care nu se măsoară în ani, ci în momentele privilegiate pe care le constituite fiecare poezie în parte. 

Cartea este prezentată de Corina-Mihaela Apostoleanu și poetul Sorin Roșca. 

Remarcabil chirurg în slujba comunității, membru al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, dispărut dintre noi anul trecut, în mod neașteptat, Dumitru Octavian Unc și-a descoperit târziu vocea lirică, suficient însă pentru câteva volume de poezie care au reținut atenția și care exprimă un profund atașament față de spațiul dobrogean. 

La eveniment este prezentă și familia regretatului medic, dar și ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Andreea Unc, fiica regretatului medic și poet, a deschis evenimentul cu un emoționant cuvânt, prin care a evocat personalitatea și activitatea tatălui său.

„Nu voi cunoaște o persoană mai înzestrată decât tatăl meu, care a excelat în aceasta viață, nu doar în profesia lui, ci și în orice alt domeniu în care s-a implicat. Tatăl meu este prin excelență o personalitate în istoria acestei țări, pentru că Dumnezeu l-a hărăzit cu darul de a dărui și de a se dărui celorlalți. Și-a dedicat astfel viața binelui și frumosului, având convingerea ca v-a schimba această viață în bine. Și a făcut-o! Iubirea, credința în Dumnezeu și speranța au fost călăuzele tatălui meu”, a declarat, printre altele, Andreea Unc.


ÎPS Teodosie, a evidențiat la rândul, său personalitatea lui Octavian Dumitru Unc, subliniind legătura strânsă care există încă între cei doi.

„Pentru mine a fost un om foarte apropiat. I-am fost pacient și mi-a fost fiu duhovnicesc. L-am simțit atât de aproape și atât de puternic, cu o credință foarte limpede și tare. A făcut și doi ani de teologie. (...) Un om care a avut o lumină în sufletul său, căreia i-a dat expresie în versurile și scrierile sale. Cele două laturi în care a excelat, medical și cultural, pot fi puse la egalitate. A strălucit ca medic, dar nu a strălucit mai puțin ca poet. 

A lăsat o zestre inestimabilă, atât în domeniul medicinei, cât și în cel al literaturii. A fost un om plin de daruri, pe care și le-a exprimat, și darurile de la Dumnezeu le-a înmulțit și le-a înnobilat”, a declarat ÎPS Teodosie.


Corina-Mihaela Apostoleanu și-a început prezentarea recitând poezia „Ratări”, publicată de Octavian Dumitru Unc în anul 2002, în revista „Columna”.

Lansarea cărții a fost urmată de un recital din poezia lui Octavian Dumitru Unc, realizat de către Geo Dobre, și de un moment muzical, oferit de Ștefan Petrescu (vioară), venit din America, special pentru eveniment, Niculai Vararu-Maradin (pian) și Alexandru Chiriac (bariton). 

Evenimentul face parte dintr-o serie de lansări de carte care vor avea loc pe tot parcursul anului, în Aula Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța, promovând atât autorii Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, cât și autori din țară. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii