Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:18 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Isaccea a cumpărat materiale sanitare de la mai multe firme. Una are legături strânse cu Altex Romania (DOCUMENT)

ro

11 Nov, 2022 00:00 1727 Marime text
  • Contractul final valorează 33.644,3 lei
  • Nu toate loturile au fost atribuite
 
Primăria Isaccea a atribuit un contract, în urma unei licitații publice în ceea ce privește furnizarea de materiale sanitare și echipamente cu rol în dezinfecție în cadrul proiectului „Dotarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cu echipamente de protecție medicală de tip măști de protecție medicală, dezinfectanți, precum și alte echipamente de acest tip, necesare pentru a preveni răspândirea coronavirusului SARS-Cov-2 în Orașul Isaccea, județul Tulcea”.
 
Este vorba de furnizarea următoarelor loturi:
  1. Lot 1 Măști chirurgicale de protecție
  2. Lot 2 Mănuși chirurgicale de protecție
  3. Lot 3 Dispensere automate săpun lichid
  4. Lot 4 Covoraș mare dezinfectant
  5. Lot 5 Săpun lichid antibacterian
  6. Lot 6 Clor dezinfectant
  7. Lot 7 Dezinfectant pentru suprafețe
  8. Lot 8 Lampa UVC antibacteriană.
 
Contractul final valorează 33.644,3 lei, iar o parte dintre loturi nu au fost atribuite. Vorbim de lotul 8 – Lampă UVC antibacteriană – anulat pe 28 iunie 2022 – au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme, lotul 6 – clor dezinfectant – anulat pe 28 iunie 2022 – au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme, lot 4 – covoraș mare dezinfectant – anulat pe 28 iunie 2022– au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme și lot 2 – mănuși chirurgicale de protecție – anulat pe 28 iunie 2022 – au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme.
 
Loturile 1 și 5 au fost atribuite la data de 8 iulie 2022, cu o valoare de 12.456,4 lei, iar firma câștigătoare este Dadafarm Concept SRL. Lotul 7 a fost atribuit tot pe 8 iulie 2022, către Vanelli SRL, pentru suma de 18.947,5 lei. Lotul 3, atribuit tot în iulie 2022, cu o valoare de 2.240,4 lei a fost câștigat pe RTC Proffice Experience SA.
 
Dadafarm Concept SRL
 
Firma este înființată în anul 2018, cu sediul social în Vrancea. Asociați sunt Daniela Ioncea – 60% și Moga Alexandru Cristian – 40%. Daniela Ioncea este administrator. În anul 2021, firma a raportat 2 salariați, o cifră de afaceri de peste 600.000 lei, cu un profit de 17.518 lei. Compania a încheiat contracte de achiziții publice in valoare totală de 160.276,00 lei. Moga Alexandru Cristian apare și în Via Sempre SRL, pe când Daniela Ioncea apare în Farmalic Consulting SRL.
 
Vanelli SRL
 
Firma a fost fondată în anul 1993, cu sediul social în Lețcani, Iași. Asociați în firmă sunt Onceriu Constantin – 60%, Panaite Constantin Grigore – 15%, Panaite Elena Valerica – 15% și Onceriu Livia Iolanda – 10%. Onceriu Constantin este administratorul companiei. În 2021, firma a raportat 78 de angajați, la o cifră de afaceri de 13.127.285 lei, cu un profit de 351.901 lei.
 
Panaite Constantin Grigore apare și în firmele veterinaria SRL, Vanelli Com SRL și PCG Vet SRL. Panaite Elena Valerica este asociat în firmele Vanelli Com SRL și PCG Vet SRL. Onceriu Constantin apare în Varia Generics SRL și Centrul de Dezvoltare, Recrutare și Management Organizational SRL și Livia Iolanda Onceriu este asociat în Centrul de Dezvoltare, Recrutare și Management Organizational SRL.
 
RTC Proffice Experience SRL
 
Firma are la activ peste 28.000 de contracte publice. În anul 2021, a raportat 175 de salariați, o cifră de afaceri de peste 145 de milioane de lei și un profit de 1,4 milioane lei. Fiind înființată în anul 1994, firma are sediul social în Sector 5, București.
 
Asociați în firmă sunt Altex Romania SRL – 78,22% și Ostahie Dan Constantin – 21,78%. Ostahie Dan Constantin este administratorul companiei.
 
Ostahie Dan Constantin este acționaru sau asociat și în firmele Met Mobila SRL, Credex IFN SA, Axionet Iot SA, Altex Logistic&Distribution SRL, Altex Romania SRL, Despect International SRL, Altex Auto SRL, Auto Moldova SA, Altex Consulting SRL, Altex Marketplace SRL, Myria Computerns SRL, Payteq SRL, Altex Service Center SRL, Credex Pay SRL, Axsys Business Technologies SRL, Credex Broker SRL, Carfrance Autoservice SRL și Toff Residence Giurgiu SRL.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În secțiunea „Documente“ puteți consulta anunțul de atribuire a contractului, de pe licitatiapublica.ro.
 
PRECIZĂRI:
         
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Ce firme vor furniza tablete către Școala Gimnazială "Vasile Alecsandri" din Nufăru (DOCUMENT)

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii