Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:48 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şedință de dialog pe teme profesionale, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române

ro

29 Aug, 2018 17:40 1006 Marime text
La data de 29 august, a avut loc, la sediul Inspectoratului General al Poliției Române, o ședință de dialog pe teme profesionale la care au participat echipa managerială a Poliției Române, șefii unor unități centrale ale Inspectoratului General al Poliției Române, conducerea Poliției Capitalei și reprezentanții principalelor organizațiilor sindicale și organizația profesională, transmite IGPR. 
 
Discuțiile au vizat eficientizarea activității pe care Poliția Română o desfășoară în serviciul comunității, concomitent cu îmbunătățirea condițiilor în care polițiștii își desfășoară serviciul.
 

Pentru asigurarea unui serviciu polițienesc de calitate, adaptat realităților sociale și care să ofere premisele îndeplinirii într-un mod eficient a misiunii pe care poliția o are în societate, conducerea Poliției Române a inițiat un proces de analiză din care a rezultat necesitatea redefinirii schemei organizatorice a unor unități sau linii de muncă.

 
Astfel, într-o primă etapă, Inspectoratul General al Poliției Române va propune modificări structural-funcționale în domeniile relații internaționale și comunicare publică, precum și la nivelul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
 
În domeniul relațiilor internaționale, se are în vedere realizarea în condiții optime a sarcinilor pe care instituția le are ca urmare a preluării de Româniaa președinției Consiliului Uniunii Europene și organizării în acest context a activităților circumscrise domeniului justiție și afaceri interne.
 
De asemenea, în domeniul comunicării publice, modificările urmăresc asigurarea în mod eficient a nevoii de comunicare cu publicul și îmbunătățireamodului de transmitere a mesajului instituțional către cetățeni și ceilalți parteneri, precum și dezvoltarea componentei de comunicare strategică.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii