Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:39 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul schimbă regulile privind înmatricularea vehiculelor

ro

19 Jun, 2016 15:37 4794 Marime text
Guvernul vrea să interconecteze bazele de date ale Poliţiei şi ale autorităţilor fiscale, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, iar în cazul în care un cumpărător de autovehicul nu plăteşte taxele cu privire la deţinere şi înmatriculare în 60 de zile, înmatricularea este suspendată, potrivit antena3.ro

Executivul intenţionează să modifice Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice la capitolul înmatricularea vehiculelor prin OUG privind debirocatizarea aflată în consultare publică.

Autorităţile fiscale competente vor transmite autorităţii competente situaţia vehiculelor pentru care proprietarii nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile prevăzute, respectiv dacă titularul certificatului de înmatriculare nu a plătit obligaţiile fiscale.

''Înmatricularea vehiculelor se suspendă de drept, în cazul proprietarilor care nu şi-au îndeplinit în termen obligaţiile (în termen de 60 de zile - n.r.), începând cu prima zi după împlinirea acestui termen. Autorităţile fiscale competente comunică autorităţii competente îndeplinirea obligaţiilor restante, în termen de 48 de ore de la îndeplinirea acestora. La primirea comunicării, autoritatea competentă revocă măsura suspendării înmatriculării'', se mai arată în textul proiectului.

De asemenea, punerea în circulaţie a unui autovehicul cu înmatricularea suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 puncte-amendă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii