Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
04:17 22 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Guvernul Sorin Grindeanu anunţă primele demiteri!

ro

07 Jan, 2017 13:41 3461 Marime text
Sudul și estul României se află, de aproape două zile, sub nămeți! Noul guvern a dat ordine ca deszăpezirea să se facă în totalitate și cu toate forțele, numai că lucrurile din teren nu bat cu planurile din birou. Supărat că zeci de drumuri naționale și două autostrăzi sunt, în continuare, închise, premierul Sorin Grindeanu a băgat în ședință două minister: al Transporturilor și MAI, potrivit www.stiripesurse.ro. Mii de oameni sunt blocați în localități rămase fără energie electrică, iar trenurile ce făceau legătura între zonele afectate și restul țării sunt anulate.
 
La sediul Ministerului Transporturilor a fost convocată și titulara de la Interne, Carmen Daniela Dan. Guvernul vrea măsuri concrete de intervenție, mai ales că meteorologii au anunțat ger năprasnic, cu temperaturi ce vor coborî până la minus 25 de grade Celsius.
 
”Situația este, în continuare, nefericită. E inadmisibil ca la 14 ore după terminarea codului galben să avem o astfel de situație. I-am transmis ministrului Cuc să trimită corpul de control la CNAIR și să demită șeful de la CNAIR. Avem 28 de drumuri naționale nefuncționale și două autostrăzi nefuncționale la 14 ore de la ridicarea codului, nu ne trebuie explicații. Sunt nereguli la stocurile de materiale. De ce avem multe stocuri de sare și nu avem și de nisip. Urmează o perioadă dificilă, de cod roșu de ger.”, a spus Sorin Grindeanu.
 
Ministrul Transporturilor a explicat ce a găsit în minister.
 
”Printr-un ordin de ministru s-a dispus să nu se mai ia nisip pentru că au ajuns la concluzia că dacă avem sare, nu mai e nevoie de nisip.”, a spus Răzvan Cuc.
 
O altă demitere anunțată e cea a prefectului din județul Giurgiu. Ministrul de Interne spune că l-a sunat pe acesta câteva ore, însă nu a reușit să-l contacteze. ”Acum două nopți l-am căutat câteva ore pe prefectul de la Giurgiu. O să-i cer premierului demiterea lui pentru că e inadmisibil ca într-un județ care are și vămi să nu dai de prefect.”, a spus Carmen Daniela Dan.
 
Integral pe STIRIPESURSE.RO.
 
SURSA: Stiripesurse.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii