Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:27 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Rezultat foarte bun al HC Dobrogea Sud în deplasare cu SC Magdeburg. Echipa constănţeană speră la calificare!

ro

19 Nov, 2017 17:37 851 Marime text
Echipa masculină de handbal HC Dobrogea Sud a susţinut, astăzi, prima manşă din dubla cu puternica formaţie din prima ligă germană SC Magdeburg, din turul trei preliminar al Cupei EHF.

Meciul s-a jucat la Magdeburg, revenindu-le gazdelor la diferenţă de numai două goluri, scor 27-25 (13-10)! Rezultatul este foarte bun pentru HC Dobrogea Sud, care are speranţe că va întoarce scorul în manşa secundă, calificându-se astfel în grupele competiţiei.     

Pentru HC Dobrogea Sud au marcat Nikola Crnoglavac - 5 goluri, George Buricea - 5, Ionuţ Nistor - 4, Dejan Malinovic - 3, Mladen Rakcevic - 2, Stevan Vujovic - 2, Dalibor Cutura - 2, Laurenţiu Toma - 1 şi Dragoş Soare - 1. Soare a stabilit scorul final, marcând pentru 25-27 cu 13 secunde înainte de finalul partidei. 

Gazdele au punctat prin Robert Weber - 10, Matthias Musche - 5, Piotr Chrapkowski - 4, Michael Damgaard Nielsen - 4, Zeljko Musa - 1, Mads Christiansen - 1, Christian OSullivan - 1 şi Marko Bezjak - 1. 
 
Returul e programat duminică, 26 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Constanţa, partida urmând a fi arbitrată de o brigadă din Bosnia-Herţegovina, formată din Aleksandar Jovic şi Nedim Arnautovic. Delegat EHF va fi Stepan Partemian, din Grecia.
 
În turul doi preliminar, HC Dobrogea Sud a eliminat echipa norvegiană BSK Handball Elite. Ambele meciuri s-au jucat la Constanţa şi le-au revenit gazdelor, cu 24-22 şi 27-24. 

Sursa foto: captură Dotto Sport

Ti-a placut articolul?

Comentarii