Premierul Ilie Bolojan anunță prioritizarea proiectelor din programul „Anghel Saligny” - „Vor fi finanțate doar cele aflate în stadiu avansat”
Premierul Ilie Bolojan anunță prioritizarea proiectelor din programul „Anghel Saligny” - „Vor fi finanțate


- Proiectele care au un stadiu de maturitate avansat din programul „Anghel Saligny” vor fi finanțate în continuare, iar cele care nu sunt în stadii avansate de implementare nu vor mai fi finanțate, cel puțin în lunile următoare, a anunțat prim-ministrul Ilie Bolojan.
„Am finalizat o analiză a modului în care gestionăm investițiile în România, și, constatând că suntem în situația în care să ne concentrăm pe asigurarea finanțării pentru proiectele europene, PNRR cu prioritate, fondurile de coeziune pe locul doi, suntem în situația în care nu mai putem asigura toate finanțările pentru proiectele asigurate din bugetul de stat. Un program important pentru autoritățile locale este programul Anghel Saligny și am decis să prioritizăm aceste investiții în așa fel încât să continue să fie finanțate proiectele care au un stadiu de maturitate avansat pentru a le putea finaliza, iar proiectele care nu sunt într-un stadiu avansat să nu le mai asigurăm, cel puțin în lunile următoare, finanțarea, urmând ca până la finalul anului să definitivăm prioritizarea funcție de domeniul în care sunt aceste proiecte, în funcție de importanța lor, în funcție de maturitatea proiectelor, în așa fel încât de anul viitor să avem prioritizate toate proiectele de investiții pentru a le putea continua”, a declarat Ilie Bolojan, vineri, la Palatul Victoria, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Citește și:
Reorganizarea Cancelariei prim-ministrului. Ordonanța intră în transparență publică săptămâna viitoare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp