Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
06:56 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

CSU Neptun a pierdut meciul cu SCM Craiova Ion Crăciun - „Cred că nu se mai doreşte sport în Constanţa“

ro

06 Apr, 2015 00:00 659 Marime text
Echipa feminină de handbal CSU Neptun Constanţa a pierdut cu 24-27 (12-15) meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu SCM Craiova, din etapa a 25-a a Ligii Naţionale, penultima a sezonului regulat. 

A fost ultima partidă susţinută de gazde în propriul fief în această fază a competiţiei. Pentru CSU Neptun, confruntarea nu avea însemnătate din perspectiva play-out-ului, însă pentru formaţia din Bănie conta, pentru asigurarea locului patru. Pentru gazde, care au evoluat cât de bine au putut în condiţiile problemelor financiare cu care se confruntă, au înscris Stoian - 7 goluri, Enescu - 4 (două de la 7 m), Strahan - 4, Mărginean - 3, Ivan - 3, Toma – 2 şi Bărbos - 1.

„Cineva acolo, sus, nu ne iubeşte”

„Nu a fost un joc de antrenament, ci unul de tatonare, pentru că ne vom întâlni şi în Cupa României. Eu mi-aş dori să facem o performanţă, care să motiveze acest grup să meargă mai departe. Puteam câştiga partida. Numai că nu am gestionat cum trebuie momentele-cheie, tensionate. SCM Craiova a scăpat de stresul campionatului, se gândeşte deja la Cupa României şi la play-off. Iar noi oftăm deocamdată. Craiova este o echipă adevărată prin prisma lotului. Noi am început cu şapte jucătoare, apoi am ajuns la 12. Iar acum nu ştim dacă ne vom desfiinţa sau nu. Însă îmi tot pun întrebarea: Constanţa mai vrea sport sau nu? Ne simţim singuri şi abandonaţi. Eu cred că nu se mai doreşte sport în Constanţa. Din moment ce echipele au început să renunţe la participarea în competiţii, iar jucătorii au început să plece, e clar că cineva acolo, sus, nu ne iubeşte“, a declarat Ion Crăciun, antrenorul principal al CSU Neptun.
Sursa foto: CSU Neptun

Ti-a placut articolul?

Comentarii