De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:36 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

FC Viitorul merge iar în Liga Campionilor Dragoş Nedelcu - „Vrem să ne clasăm mai bine ca în ediţia trecută“

ro

24 May, 2016 00:00 742 Marime text


Campioană naţională pentru al cincilea an la rând, echipa de juniori A de la FC Viitorul Constanţa, formată din fotbalişti născuţi după 1 ianuarie 1997, a beneficiat în finala cu Ardealul Cluj, câştigată cu 8-0, şi de câţiva tineri de la echipa mare. Căpitan a fost Dragoş Nedelcu, folosit acum fundaş central, care a deschis scorul, în minutul 8. Celelalte goluri le-au aparţinut lui Florinel Coman (15, 25, 39), Alexandru Cicâldău (29, 77), Mircea Manole (80) şi Doru Dumitrescu (84).  
 

„Nu mă aşteptam la o victorie atât de clară. Am dat gol însă foarte repede, după care adversarii au luat un cartonaş roşu, iar misiunea noastră s-a simplificat, proporţiile scorului crescând. Am venit de la seniori, dar m-am motivat şi la juniori, întrucât îmi place să câştig. N-am mai fost căpitan până acum într-o finală, e o senzaţie plăcută. Sper să o am pe viitor şi la echipa mare“, a spus Dragoş Nedelcu.


 Pentru campionii pregătiţi de Vasile Mănăilă au evoluat: Tordai (64 Dur-Bozoancă) - Rogoza (46 Rusu), Nedelcu (46 Căpuşă), Kilyen, Panait - Casap (46 Dumitrescu), Iani, Cicâldău - Ciobanu, C. Ene (53 Manole), Fl. Coman.
 

„Mă aşteptam să fie uşor, întrucât ne-am pregătit foarte bine la antrenamente, fiind puşi în gardă de semifinala cu U Cluj, echipă care ne-a pus probleme. Am câştigat însă la penalty-uri, iar a doua zi finala mare nu s-a mai jucat, în urma morţii jucătorului dinamovist Patrick Ekeng. Au fost două săptămâni în care ne-am relaxat şi ne-am intrat în mână, ne-am pregătit bine, iar în finală era normal să batem. Sunt fericit că am putut să-i ajut pe colegi. Ne bucurăm că am luat al cincilea an consecutiv titlul naţional la juniorii A şi sperăm să continuăm şirul succeselor“, a spus şi Florinel Coman, desemnat cel mai bun jucător al turneului final. Distincţia de „portarul turneului“ i-a revenit unui alt jucător de la FC Viitorul, Arpad Tordai.     

 
În urma câştigării titlului de campioană naţională, FC Viitorul va evolua în ediţia 2016/2017 a Youth League (Liga Campionilor pentru Tineret). „În această competiţie, vrem să ne clasăm mai sus decât anul trecut şi, de ce nu, să ajungem în fazele finale“, a precizat Dragoş Nedelcu. În ediţia 2014/2015 a Youth League, FC Viitorul s-a oprit în turul II (ratând astfel calificarea în play-off).

Răzvan Marin a împlinit 20 de ani

Ieri, Răzvan Marin, mijlocaşul central al Viitorului, a împlinit 20 de ani, fiind felicitat şi pe site-ul oficial al Academiei Hagi. „La mulţi ani, Răzvan Marin! Astăzi (n.r. ieri), Răzvan Marin împlineşte 20 de ani, prilej pentru colectivul Academiei Hagi şi al clubului FC Viitorul să-i ureze talentatul mijlocaş multă sănătate, fericire, împliniri şi mult succes în carieră!“, se arată pe site. Fotbalistul, care e fiul fostului fundaş stânga al Stelei, Petre Marin, este dorit de echipa lui Gigi Becali, dar Gică Hagi nu agreează un împrumut al jucătorului, aşa cum vrea Steaua.

Sursa foto: Facebook (Academia Hagi)

Ti-a placut articolul?

Comentarii