Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:28 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cătălina Ponor, regina europeană a bârnei „Mi-am dorit foarte mult această medalie“

ro

29 Apr, 2017 17:36 8772 Marime text
Gimnasta Cătălina Ponor, din Constanța, multiplă campioană olimpică și europeană și medaliată mondială, a dat startul simbolic, astăzi, la meciul din Liga a 4-a a județului Constanța SSC Farul  Voința - Valu lui Traian, ocazie cu care a vorbit și despre performanțele sale sportive, întregite recent de a cincea sa medalie europeană de aur la bârnă (record absolut). 
 
Cătălina a fost însoțită la stadionul Voința, unde s-a jucat meciul de fotbal, de campionul olimpic Ion Draica, președinte de onoare al SSC Farul. „Mi-am dorit foarte mult această medalie și mă bucur că am reușit să mai urc o dată, cel mai sus, steagul  României. Mă bucur, de asemenea, că am dat din emoțiile mele celor prezenți la competiție și în fața televizorului.  Le mulțumesc că ne-au susținut. Am avut parte de un public minunat. În continuare, voi încerca să-mi fac treaba cât pot de bine. La Europenele de la Cluj nu aveam cum să-mi simplific exercițiul de la bârnă, atâta timp cât am reușit această performanță. Din contră, am venit cu unul mai complicat față de altă dată “, a declarat sportiva de 29 de ani, care este legitimată la CS Farul Constanța. 
 
Întrebată dacă a încetat colaborarea cu antrenorul Matei Stănei, Cătălina Ponor a spus: „Deocamdată, nu am ce să vorbesc despre această situație. Voi discuta cu dânsul. Încă nu am ajuns la o hotărâre asupra a ce vom face. Nu știu cine v-a spus și ce v-a spus. Întotdeauna, aflu mai repede din presă, decât de la antrenor sau de la oamenii de alături. Cu siguranță însă că, atunci când se va încheia această colaborare, vom anunța “. 
 
O altă întrebare a fost dacă, în urma unei eventuale  încheieri a colaborării cu Matei Stănei, Cătălina se gândește să lucreze apoi cu Mariana Bitang. Campioana  a răspuns:  „Mariana Bitang și Octavian Belu au fost în spatele nostru întotdeauna, însă nu cred că dânșii ar mai dori să vină la concursuri. Dar eu sunt convinsă că mă vor susține așa cum au făcut-o și până acum și cu siguranță îmi voi pune o mică bază în dânșii“. 
 
Cătălina Ponor a mai spus că, după Campionatul European,  și-a luat o mică pauză și a venit acasă, după care se va întoarce în sală și va relua antrenamentele, următorul obiectiv fiind Campionatul Mondial din toamnă.       

Sursa foto: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii