Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:45 25 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Invitaţie pentru militarii americani Baschet spectacol la Constanţa, cu ocazia All Star Game

ro

22 Apr, 2015 00:00 935 Marime text
Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui joi, 23 aprilie, primul All Star Game din istoria baschetbalistică a Constanţei, întrecere în care vor evolua cei mai buni jucători ai Ligii locale de Baschet Amator. Competiţia este organizată sub patronajul Asociaţiei Judeţene de Baschet Constanţa. 
 
Andrei Talpeş, unul dintre organizatori, a prezentat programul show-ului: „Deschidem evenimentul la ora 18.00, cu un meci al persoanelor cu dizabilităţi, singura partidă în care toată lumea câştigă. Apoi va avea loc o confruntare a copiilor de până în zece ani, tinere speranţe ale baschetului constănţean. Urmează diferite concursuri specifice, vom interacţiona cu publicul, după care este programat, în jurul orei 20.00, main-eventul, meciul stelelor, meciul spectacol. Au fost selectaţi cei mai buni şi mai spectaculoşi jucători“. Toţi participanţii vor primi diplome, cupe şi tricouri inscripţionate cu logo-ul evenimentului. „Prin acest eveniment, încercăm să promovăm baschetul, iar scopul nostru general e să promovăm sportul. Creăm o alternativă, care uneşte la aceeaşi masă asociaţii non-guvernamentale, instituţii publice, sponsori şi sportivii, care sunt actorii principali“, a arătat şi Daniel Ene.

„Vino cu o jucărie şi fă o bucurie!“

Spectatorii beneficiază de intrare liberă, iar organizatorii au pregătit pentru public premii surpriză, dar şi o campanie, „Vino cu o jucărie şi fă o bucurie!“, în care, la pauza All Star Game, spectatorii vor arunca cu jucării în teren, jucătorii le vor strânge, iar apoi, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, le vor dona la centrele de plasament. „Pentru un sportiv, convocarea la un All Star Game e un motiv de mândrie, o încununare cu succes a activităţii sportive. Vrem ca baschetul să renască pentru o zi la Constanţa. De aceea am şi programat partida la Sala Sporturilor, pentru a veni cât mai multe lume, în amintirea meciurilor din prima ligă ale BC Farul. Sperăm să fie primul pas pentru o nouă echipă, pe care oraşul o merită. Constanţa trebuie să aibă o formaţie în Liga Naţională. Trebuie să vină lângă noi nişte oameni de sport, cu suflet deschis, care vor să facă performanţă şi atunci cu siguranţă ne vom atinge obiectivele“, a spus şi Alexandru Olteanu, fost baschetbalist la BC Farul şi jucător în Liga amatoare. Această întrecere a început în octombrie 2014. S-au înscris zece echipe, jucându-se în sistem tur-retur. Returul s-a terminat şi urmează play-off-ul (după All Star Game). Meciurile se joacă în sala de la Complexul Sportiv „Tomis“, iar finala va avea loc în Sala Sporturilor.

Patru turnee de Streetball

„Chemăm pe toată lumea alături de noi la All Star Game, pentru a lua parte la un eveniment deosebit. Vrem ca lumea să vină de plăcere, ca la un spectacol. Liga Amatoare din Constanţa e un semnal de alarmă, un punct de pornire pentru renaşterea baschetului constănţean. Proiectul are la bază şi patru turnee de street-ball, pe care vrem să le organizăm în Constanţa, la vară, în aer liber. Vrem ca şi oraşul nostru să aibă baschet 3 la 3 şi să ajungă pe harta baschetului european de Streetball. Am lansat şi o invitaţie americanilor de la baza militară de la Mihail Kogălniceanu să-şi facă o echipă şi să încercăm să organizăm un meci demonstrativ“, a mai spus Andrei Talpeş.

Ti-a placut articolul?

Comentarii