Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:06 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Vreme de primăvară de Bobotează, la Constanţa. Mii de credincioși, adunaţi în faţa Arhiepiscopiei Tomisului (galerie foto)

ro

06 Jan, 2018 10:09 3379 Marime text
Azi, creştinii ortodocşi  prăznuiesc una dintre cele mai mari şi mai importante sărbători ale creştinătăţii, Boboteaza. În această zi sunt sfinţite apele, iar în localităţile situate la malurile râurilor preoţii şi credincioşii merg în procesiuni. Ceremoniile prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului au început la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, unde are loc Sfânta Liturghie, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.
 
Arhiepiscopia Tomisului a pregătiit pentru Bobotează 150.000 de sticle cu apă sfințită, care vor fi împărțite constănțenilor.
 
După Sfânta Liturghie în cinstea Botezului Domnului, oficiată de către ierarhul Tomisului, clerul și credincioșii vor porni într-o amplă procesiune spre faleza Cazinoului, unde va fi oficiată slujba de sfințire a apelor. Un alai de care trase de cai, boi, măgăruşi și ponei, încărcate cu butoaie, va pleca şi el spre faleza Cazinoului
 
Conform tradiției, Înaltpreasfințitul Teodosie va arunca în apa mării trei cruci, ce simbolizează Arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului, cruci ce vor fi recuperate de tinerii curajoși. Tot în cadrul slujbei de la Malul Mării, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți apa din butoaiele de lemn aflate în care trase de boi și măgari.
 

Ulterior, carele vor pleca apoi în procesiune pe străzile orașului, pentru a împărți Agheasma Mare celor ca nu vor reuși să participe la slujba de pe faleza Cazonoului.
 
La slujba de Boboteaza sunt așteptați să participe peste 10.000 de credincioși, mai ales că meteorologii au prognozat o vreme deosebit de frumoasă. Vă reamintim, anul trecut, ceremonialul de Bobotează a fost anulat, din cauza temperaturilor vecine cu îngheţul.


Update 2, ora 12.28:  Printre cei prezenţi pe faleza Cazonoului, pentru a participa la Slujba de Bobotează, se numără şi primarul municipiului Constanţa Decebal Făgădău şi viceprimarul Costin Răsăuţeanu.

UPDATE 1, ora 11.54:  În acest moment,  procesiunea religioasă se îndreapta spre faleza Cazonoului din Constanţa.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii