Boboteaza, celebrată la Medgidia prin tradiție și credință, pe malul Canalului Dunăre–Marea Neagră
Boboteaza, celebrată la Medgidia prin tradiție și credință, pe malul Canalului Dunăre–Marea Neagră
367
Marime text
Sute de credincioși au participat astăzi, 6 ianuarie 2026, la Medgidia la manifestările religioase dedicate sărbătorii Bobotezei, un eveniment organizat de administrația locală în colaborare cu Protoieria Medgidia. Ceremonia a reunit atât momente de profundă încărcătură spirituală, cât și respectarea unei tradiții vechi, a aruncării Sfintei Cruci în apă, atrăgând atenția comunității locale.
Evenimentul s-a desfășurat în apropierea Canalului Dunăre–Marea Neagră și a fost marcat de participarea tinerilor curajoși, dar și de recunoașterea performanței sportive a câștigătorului.
Citește și: Predica Patriarhul Daniel de Bobotează, la Catedrala PatriarhalăPrimăria Municipiului Medgidia în colaborare cu Protoieria Medgidia au organizat cu ocazia praznicului Botezului Domnului, slujba de sfințire a Agheasmei Mari urmată de ritualul aruncării în apă a Sfintei Cruci. Cu acest prilej, sute de persoane au fost prezente la slujba săvârșită de un sobor de preoți, în apropierea Canalului Dunăre-Marea Neagră.
Conform datinii creștine, după sfințirea apei în cadrul slujbei de Bobotează, preotul aruncă Sfânta Cruce în apă, iar cel care o aduce înapoi la mal va fi binecuvântat și sănătos tot anul. Încurajați și de vremea frumoasă, patru tineri curajoși s-au înscris în competiția pentru recuperarea Crucii aruncată în apă iar cel mai rapid înotător a intrat în posesia ei. Acesta a fost Tranulea Cristian-Virgil în vârstă de 26 de ani, campion mondial la înot în ape înghețate, care a fost câștigătorul premiului și în urmă cu doi ani. El a primit din partea administrației locale o diplomă de merit și un premiu de 2.000 de lei, care i-au fost înmânate de domnul viceprimar Petrișor Blebea. Nici efortul celorlalți participanți nu a fost în zadar, ei fiind aplaudați și felicitați pentru curajul lor, dar și binecuvântați de preoți.”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


