Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
06:33 21 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Sunt o mămică a trei copilaşi, doi pe pământ, unul în cer. Au preferat să îmi îngroape copilul de viu decât să îl transfere!”

ro

08 Jul, 2016 00:00 21118 Marime text
 

În ediţia de ieri, prezentam cazul unei mămici din Constanţa care a reuşit să determine autorităţile să ia măsuri după ce tânăra a fost umilită în timpul naşterii şi al internării de personalul de pe secţiile de Obstetrică şi Nou-născuţi. Povestea lui Sibel a declanşat solidaritatea altor mămici care fie au trecut prin situaţii similare, fie au cunoscut cel puţin un caz asemănător în cercul de apropiaţi.
 
Vă prezentăm mai jos o parte dintre mesajele primite pe adresa redacţiei, în speranţa că asupra lor se vor apleca atât autorităţile judeţene în subordinea cărora funcţionează Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, cât mai ales managerul unităţii medicale, dr. Cătălin Grasa, cel care promite că va aplica principiul toleranţei zero pentru personalul care jigneşte pacienţii, indiferent de secţie.

„Nu s-a schimbat nimic. Bietele mame sunt tratate ca nişte animale!“

Un mesaj emoţionant în susţinerea celor reclamate de Sibel vine de la Gabriela: „Nu s-a schimbat nimic. Bietele mame sunt tratate ca nişte animale, mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu, atunci când am născut primul meu copil, în 1988. Aceleaşi jigniri, aceiaşi gândaci din salon, aceeaşi mizerie, aceeaşi nelipsită şpagă. Recunosc că nu eu am primit rafala de încurajări, ci o colegă de suferinţă. Din câte ştiu, toleranţa la durere nu este aceeaşi pentru fiecare. De teamă să nu-mi fie adresate şi mie aceleaşi cuvinte «de încurajare», mi-am muşcat buzele până la sânge. Numai cine nu a trecut prin aşa ceva nu înţelege. La vremea respectivă, am dat şpagă ca să ies mai devreme cu copilul din spital. Mizerie multă. Peste şapte ani, povestea s-a repetat. În 1995. Democraţie şi speranţe multe. Nicio schimbare. Şi iată că nici în anul de graţie 2016 nu este mai bine. Apropo! Ce mai caută ăla ce îşi spune medic în sistem?”
 
Și Flori ne-a trimis un mail emoţionant: „Încep prin a regreta că nu am născut la particular. În luna ianuarie am adus pe lume un băieţel. După patru ore de la internare, m-au băgat în sală pentru monitorizarea fătului şi au venit asistentele cu un vocabular de nu am cuvinte. Citez: «Vaco, te-a lăsat un fraier gravidă şi ai venit la noi acum, îmi rup spatele cu tine de parcă îmi dai tu bani de tratament», «Ce a fost în capul la fraier, nu te-a văzut cum arăţi?». În timpul naşterii, orice femeie pune ceva kilograme. Nu am suportat şi m-am luat de ele chiar dacă nu mai puteam de durere. Dincolo de umilinţă, din spital am luat bacterii (mi s-a spus că am venit cu ele de acasă), m-am ales două luni cu operaţia deschisă, făcusem o infecţie urâtă şi mi-a fost refăcută plaga, iar în prezent mă tratez la privat, că m-au închis, deşi aveam infecţie. Vă spun sincer, nu am găsit pe nimeni în spital să îşi facă treaba cu responsabilitate. NU Spitalul Judeţean!”
 
O altă cititoare face o comparaţie între Spitalul Judeţean Constanţa şi o unitate medicală din judeţ cunoscută cel puţin pentru gradul de curăţenie. „Numai nesimţiţi în cadrul Spitalului Judeţean Constanţa. Nu aş putea spune aceleaşi lucruri despre cei din Medgidia. Am născut acolo şi am fost tratată exemplar atât de către medici, cât şi de către asistente. Tot respectul pentru ei! A doua oară cu siguranţă tot acolo voi naşte.”

„Asistentele de la Neonatologie au cerut şpagă prin exprimare”

 O altă mămică îşi spune povestea: „Am născut şi eu două fetiţe, la distanţă de şase ani şi jumătate, nu am dat cinci bani la nimeni. La cea mare, la internare am nimerit o tură scârboasă, cu tupeu nesimţit. Cred că am avut noroc că am ajuns noaptea, la 2.00, la Urgenţă, cu salvarea, asta după ce am aşteptat să vină şoferul înapoi la maşină, fiind vecin cu mine, a binevoit să dea o fugă până acasă. Dar poate că a fost mai bine aşa.
 
Cei de la Urgenţă, după ce m-au consultat, au spus că în maximum două ore nasc, că mi se pune şi o perfuzie, care mă va ajuta. Am ajuns pe secţie, mi-au făcut o injecţie, nu mi-au spus pentru ce, nici vorbă de perfuzie, iar când am întrebat asistenta când îmi pune perfuzia, a început să ţipe la mine: «Cine ţi-a zis ţie că se pune perfuzie?». Am răspuns că doamna doctor de la Urgenţă, mi-a întors spatele şi a ieşit din sala de travaliu şi acolo am rămas până dimineaţa la 7.30, când a venit cealaltă tură. Au venit cele de noapte la un moment dat în sală şi au început să comenteze că ce am făcut în pat, că e toată lenjeria cocoloşită sub mine. Aşa şi era, la cât m-am zvârcolit de durere. După ce a venit schimbul de tură, se dădeau conştiincioase, vezi, Doamne ele îşi fac treaba. A venit şi asistenta-şefă şi le-a gonit, spunând că trebuia să îşi facă treaba pe tură, nu acum, că e ea de faţă, a atras atenţia şi pentru lipsa perfuziei. Fetele care au venit în tura de dimineaţă au fost de nota 10.
 
Când am născut a doua fetiţă, la fel, nu am dat bani la nimeni. Sunt şi asistente deosebite, precum doamna Mădălina, doamna Mona, în schimb, cele de la Neonatologie au cerut şpagă prin exprimare: «Ce fetiţă frumoasă aveţi, am avut noi grijă de ea aici, am spălat-o!» Nu mai departe, asistenta de pe secţie care făcea toaleta lăuzelor a avut nesimţirea să mă întrebe cât dau, i-am spus că nu dau nimic şi s-a ofensat, reproşându-mi, în cea de-a treia zi, că nu se face aşa, că fetele alea şi-au făcut treaba şi m-au ajutat.”
 
O altă mămică este de părere că noi, ca naţie, ne merităm soarta: „Noi suntem cei care băgam în buzunar şi tot noi suntem cei care tolerăm comportamentul medicilor şi mai ales al asistentelor. Am fost în spital la Bucureşti, cu copilul, la «Marie Curie», este altă lume, sunt alţi medici, altfel de asistente. Toată lumea e drăguţă, toată lumea te ajută şi vorbeşte frumos. Condiţiile sunt ca la un hotel, curăţenia, exemplară. Nu am cotizat nici la asistente, nici la medic şi am stat în rezervă cu WC în cameră, TV şi frigider, plus cheie la uşă. Aici, la Spitalul Judeţean, ruşine mare. Te plesneşte mirosul de la intrare. Totul e macabru, aceiaşi pereţi coşcoviţi şi faianţă de pe vremea răposatului. Ca să nu vorbesc de carcalaci, care au ceva vechime în spital.
 
Am ajuns de trei ori cu copilul la Urgenţă: prima oară avea otită. Am stat de la 22.00 până la 00.00 ca să intrăm să ne dea un bilet şi să ne trimită pe secţie, sus, unde a trebuit să mai aşteptăm doctorul ceva timp, pentru că dormea. Ni s-a dat un tratament insuficient ca dozaj, iar după o săptămână copilul era mai rău decât la început. Bineînţeles că am plecat la Bucureşti, ca să îl fac bine. A doua oară am ajuns tot în Urgenţă, pentru o conjunctivită, unde i s-a dat acelaşi tratament ineficient - după trei zile, copilul aproape că nu mai vedea deloc, atât avea ochii de umflaţi. Am apelat la un cabinet particular ca să-l fac bine. Când a trebuit să urcăm la etaj cu liftul, toate liftierele erau grămadă pe o sacoşă cu ţoale aduse de o ţigancă, probau rochii şi bluze pe holul spitalului şi ne-au trimis cu un alt lift, singuri, că ele aveau «treabă».
 
Pentru fişa de la Urgenţă a trebuit să aştept un sfert de oră, pentru că din doi funcţionari care erau acolo lucra doar unul. Celalalt, un bărbat (îmi pare rău că nu i-am reţinut numele), avea o conversaţie foarte interesantă la telefon, despre felul în care a petrecut cu prietenii cu o zi înainte, şi era foarte preocupat să îşi scoată ţigara din buzunar, să îşi ia geaca pe el, să iasă afară la cafea. Iar eu, în faţa ghişeului lui, stau ca o tâmpită şi mă uit cum mă ignoră şi pleacă efectiv, fără să mă întrebe nimic!”

„Ca să-mi văd băiatul zece secunde am dat 50 de lei!”

Liliana a fost nevoită să plătească ca să-şi vadă copilul preţ de zece secunde: „Și eu sunt o mămică, am născut în februarie 2015 un băieţel, am dat bani în toate părţile. Am făcut cezariană, pentru că aveam nişte probleme de care toată lumea din spital ştia. S-au purtat de parcă aveam lepră, asistenta care m-a luat de pe masă şi m-a pus în pat mi-a zis: «Uite, mi-am pus mănuşile până la cot.» Injecţiile care trebuiau să mi se facă în fund mi se făceau în mijloc, iar ca să-mi văd băiatul zece secunde am dat 50 de lei. În ultima zi de spitalizare, era şi 1 martie, medicul rezident Andrei T. mă întreabă de ce nu am plecat cu o zi înainte dacă sunt bine, dar bebeluşului nu i se făcuse testul auditiv şi protocolul e de trei zile la cezariană!”

Otilia este de părere că: „Nu numai cadrele medicale au probleme de comportament! Inclusiv femeile de serviciu se cred cel puţin manager de spital!”

Un alt mail face referire la situaţia copiilor prematuri. „Și sus, la Terapie intensivă, unde sunt bebeluşii prematuri, e o doamnă asistentă care terorizează mămicile ce vin la lactarium cu diverse comentarii răutăcioase. Bebeluşul meu avea 2.000 de grame şi când mi se dădea laptele de completare primeam nişte tetine de efectiv vărsam laptele în copii cu ele. Și eu, şi alte mămici ne-am dus şi-am cumpărat câteva, să nu ne înecăm copiii. Când am cerut sticla să-mi pun laptele, doamna în cauză voia să dea tetina cumpărată de mine altei mămici, iar mie, una cu gaura imensă. I-am explicat ce şi cum şi i-am spus că o vreau pe cea cumpărată de mine şi a început să urle la mine că vezi, dom'le, mare lucru am făcut c-am cumpărat... că dacă voiam să fac un bine, cumpăram 200 de bucăţi, nu şase.”

„Sunt o mămică a trei copilaşi, doi pe pământ, unul în cer…”

Am lăsat pentru final mailul Adelinei, deoarece este unul extrem de trist. Adelina îşi începe povestea aşa: „Sunt o mămică a trei copilaşi, doi pe pământ, unul în cer, deoarece transferul către Bucureşti din Spitalul Judeţean Constanţa a fost imposibil, au preferat să îmi îngroape copilul de viu decât să îl transfere. Am două poveşti groaznice, cu dovezi, de acum cinci ani, tot în acelaşi spital era să îmi pierd fiul, am fost transferaţi către Bucureşti, iar copilul a supravieţuit, un an mai târziu mi-am pierdut fiica în condiţii groaznice. Ambele cazuri s-au petrecut la Pediatrie, fetiţa trebuia să fie pe secţia de Neonatologie, dar politica spitalului spune că acolo nu au voie copiii care vin din privat sau de acasă, pentru că se consideră infectaţi, şi aşa ajung să moară pe secţia de Pediatrie (cum a fost şi ea), fără vreun diagnostic clar!”
 
Cu voia ei, cazul Adelinei îl vom detalia într-o ediţie viitoare.
 
Ce-ar mai fi de spus? E drept că, întotdeauna, până nu ţi se întâmpla ţie, nu vrei să crezi, să accepţi, şi tragi speranţă că tu şi copilul tău nu veţi trece niciodată prin asta, că vei avea parte de o naştere de care, peste ani, îţi vei aminti cu emoţie, la fel ca în prima clipă în care ţi-ai primit în braţe bebeluşul!
 
Şi pe această cale, tragem un semnal de alarmă autorităţilor abilitate să rezolve această stare de fapt din Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, iar pentru că speranţa moare ultima, ne dorim ca afirmaţiile doctorului Grasa să nu rămână doar „zdrăngăneli de linguri de lemn”, cum atenţiona un cadru medical dintr-o altă unitate sanitară din judeţ.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Dana 08 Jul, 2016 16:16 Am si eu o poveste ..un cosmar ... Pe care il indur si astazi .. De 3 ani si 8 luni de cand am nascut la spitalul judetean cta. Fugiti oriunde ,numai acolo nu. Mi-au nenorocit copilul pe viata. Jignirile si banii dati sunt obiceiuri f des intalnite.
  • Cristina 08 Jul, 2016 14:39 Cadre medicale de tot cacatu!! Eu am nascut prematur la 7 tot la judetean,copilul meu a murit din cauza de o zdreanta care a venit bineînțeles razand la mine si mi.a zis :vezi ca i.am gresit tratamentu la copil. Si radea ca tampita. O alta doctora de la neunatologie mi.a zis ca ce daca moara la morga e gratis pt copii. Cat am stat in spital aproape 1 luna asa au tinut.o intru.una. Da si spaga se da normal in cabinete unde nu vede si restu lumii. RUSINE!!!!