Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:43 17 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Copiii din centrele de plasament din Constanţa - generaţia cu visul pe scenă

ro

29 Mar, 2017 00:00 6229 Marime text
Cum se croiesc destinele copiilor din centrele de plasament? Care sunt opiniile şi aspiraţiile lor după ce ajung în aceste locuri? Care este evoluţia lor măsurată de la vis la realitate? Sunt întrebări ale căror răspunsuri sunt materializate prin acţiunile lor, prin implicarea frecventă, fie în domeniul ştiinţelor exacte, fie în cel al artelor, unde nu contenesc în a-şi îmbogăţi palmaresul de rezultate la dosarul lor de activitate.
 
Astfel, centrele de plasament nu sunt doar nişte cămine de hrană şi odihnă pentru aceşti copii, ele devenind o „fortăreaţă“, un loc în care pot să se apere de bolile societăţii, de criticile aduse de o masă compactă de oameni care ştiu doar să eticheteze după istoric, şi nu după potenţial. Din fericire, există speranţă, există afecţiune, există o familie spirituală, constituită atât din asistenţii din centre, cât şi din oameni cu un suflet nemărginit, dispuşi să ajute indiferent de situaţie. Stimulaţi de aceşti oameni, copiii muncesc tot mai mult pentru a-şi îndeplini visurile şi sunt integraţi cu succes în societate. Au lăsat trecutul deoparte, trăind în prezent şi crezând în viitor.  
 
Dorinţa lor de implicare şi de evadare din cotidian nu a rămas neobservată, intrând în atenţia lui Dan Cojocaru, actor al Teatrului de Stat din Constanţa, când a fost invitat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) să fie Moş Crăciun, la un spectacol la care au participat peste 100 de copii. Văzând în aceştia „un foarte mare potenţial artistic“, a realizat că au nevoie de oameni care să se le acorde încredere şi timp pentru a le exersa talentul.
 
Astfel, la iniţiativa actorului constănţean, se naşte proiectul „Arca“, din colaborarea Centrului Cultural Judeţean „Teodor Burada“  cu DGASPC. Fiind surprins de deschiderea lor către domeniile artei, actorul mărturiseşte: „Copiii de aici nu vin împinşi de nişte părinţi care îşi doresc ca cel mic să ajungă vedetă. Ei vin, în schimb, cu potenţialul lor“.
 
Evoluţia relaţiei dintre Dan Cojocaru şi copii s-a constituit prin trecerea de la ipostaza de mentor la părinte spiritual, prin comunicarea de dincolo de scenă, care deja se consolidase prin participarea frecventă la festivaluri, spectacole din ţară şi chiar din străinătate: „Între timp, am crescut frumos şi am început să văd problemele reale pe care le au copiii de acolo, într-o societate care e oricum bolnavă şi care trebuie să se redreseze. Au trăit poveşti cumplite de viaţă, şi atunci am încercat să le şterg amintirile neplăcute din viaţa lor, construind amintiri plăcute prin: joc, joacă, ceea ce înseamnă teatru, prin dans, muzică, ieşiri împreună. Încerc să le construiesc amintiri pentru viitor“, adaugă actorul.
 
O reuşită apărută după contactul direct cu problemele copiilor a fost constituită de momentul în care un membru al trupei nu reuşea să înveţe un text pentru interpretarea unui rol într-o piesă de teatru şi rămăsese corijent la matematică, iar „domnul Dan“, după cum aceştia i se adresează, i-a oferit încredere, spunându-i că avea nevoie de figuraţie şi de ajutor cu decorul. Această încurajare a reprezentat, pentru acest copil, o motivaţie care l-a determinat să ajungă, în următorul an, la media 7 la matematică.
 
Copiii care alcătuiesc trupa „Arca“ consideră activitatea lor fie un stimul pentru dezvoltarea unei cariere în domenii precum teatru, coregrafie, muzică, fie un mod de joacă, distracţie sau dezvoltare personală„Nu îmi văd viaţa fără teatru, mă simt aşa, în lumea mea, mă simt deconectat de lumea asta, în care toţi sunt violenţi, peste tot sunt numai violenţe, şi asta mă face să mă liniştesc“, susţine unul dintre membrii trupei „Arca“. 
 
„Când eram mic, am fost pus să joc într-o piesă de teatru cu mai mulţi copii, eram cel mai talentat de acolo şi mă pasiona foarte mult. La început, nu se deschisese o secţie de actorie şi îmi doream să devin inginer, însă, când s-a deschis această secţie, am fost cel mai fericit om din lume. Vreau să devin actor, cel mai bun actor din România“, a declarat un alt copil.
 
Pe chipurile copiilor aflaţi în centrele de plasament se văd: bucuria, seninătatea, dorinţa de a-şi materializa aspiraţiile, încrederea în propriile valori, emoţii şi sentimente transmise de către părintele lor spiritual, Dan Cojocaru, care consideră ca fiind o reuşită metoda de învăţare prin joc şi joacă, pornind de la ideea că „merită să ne luptăm chiar şi pentru un singur copil“.
 
Florina NĂNESCU şi Petruţ IACOB sunt studenţi ai Facultăţii de Litere, specializarea Jurnalism, Universitatea „Ovidius“, Constanţa
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii