Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța despre bărbatul care ar fi tras cu arma în părinții copiilor care se jucau lângă poarta sa cu mingea
Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța despre bărbatul care ar fi tras cu arma în părinții
154
Marime text
La data de 22.05.2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.05.2026, până la data de 20.06.2026 inclusiv, a inculpatului XX, cercetat pentru săvârșirea infracţiunilor de ameninţare, prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal, distrugere, prev. de art. 253 alin. 1 Cod penal, lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 şi alin. 2¹ lit. c şi d Cod penal, lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 2 şi alin. 2¹ lit. c şi d Cod penal, lovire sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 1 şi alin. 2¹ lit. c Cod penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prev. de art. 371 alin. 2 şi 3 Cod penal, toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal.Potrivit procurorilor, în sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 14.05.2026, în jurul orei 20:58, în timp ce se afla în dreptul unui imobilul situat în comuna Agigea, judeţul Constanța, a adresat amenințări cu acte de violență persoanei vătămate YY, creându-i acesteia o stare de temere.
Totodată inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate ZZ, împingând-o în gardul unui imobil. Ulterior, în jurul orei 21:04, inculpatul XX a spart parbrizul unui autoturism ce aparţine persoanei vătămate YY, cu ajutorul unei pietre pe care a aruncat-o spre autovehicul.
Apoi, în jurul orei 21:17, inculpatul, folosind o puşcă de tip air-soft, a tras mai multe proiectile spre persoanele vătămate ZZ şi AA. Două dintre acestea au atins victimele, persoana vătămată ZZ fiind lovită în zona gambei stângi şi suferind leziuni ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar persoana vătămată AA în zona arcadei stângi şi suferind leziuni ce necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale. Totodată s-a reţinut că prin acțiunile mai sus descrise inculpatul XX a tulburat ordinea și liniștea publică. La data de 22.05.2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a respins propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpat, pe o perioadă de 60 de zile“ - conform procurorilor
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a formulat contestaţie împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpatului.
PRECIZĂRI:Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Postului de Poliţie Comunal Agigea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție“ - mai transmit procurorilor
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


